Accident teribil

Copil în stare foarte gravă, după ce poarta de fotbal a căzut peste el



Un copil în vârstă de 13 ani a suferit un cumplit accident, luni seară, și se află în stare foarte gravă, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el, iar barele din fier l-au lovit puternic în zona capului.
Teribilul accident s-a petrecut luni, în jurul orei 19:30, în baza sportivă din parcul Ariniș, din orașul Gura Humorului.
Adolescentul, Cosmin T., din localitate, era împreună cu mai mulți tovarăși de joacă și se dădeau cu rolele, intrând la un moment dat pe terenul de fotbal.
Martorii spun că minorul s-a învârtit în jurul porții, iar la un moment dat s-a prins de una din barele porții, aceasta desprinzându-se și căzând fix peste el.
Lovit puternic la cap, adolescentul a fost preluat de o ambulanță și dus către Spitalul Județean Suceava.
Din cauza leziunilor grave suferite, s-a luat decizia ca minorul să fie transferat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, fiind preluat de o ambulanță SMURD.
Cosmin T. era, ieri, ținut în viață doar cu ajutorul aparatelor, medicii care îl au în grijă fiind extrem de rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale adolescentului.
Viceprimarul din Gura Humorului, Alexandru Balău, ne-a declarat că terenul de sport pe care s-a petrecut nenorocirea era îngrădit și nu fusese dat încă în folosință, precizând însă că poarta era deschisă și putea intra oricine.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru, a anunțat că în acest caz a fost demarată o anchetă pentru a se putea stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul și dacă se face cineva vinovat pentru accidentul suferit de adolescent.