Activități

Copiii din centrele de plasament, sărbătoriți de 1 Iunie

Activități: Copiii din centrele de plasament, sărbătoriți de 1 Iunie
Activități: Copiii din centrele de plasament, sărbătoriți de 1 Iunie

Sute de copii din centrele de plasament sucevene au participat marți la mai multe activități distractive, de socializare, pentru a marca Ziua Internațională a Copilului. Fiecare centru de plasament, serviciu de asistență maternală sau serviciu de urgență a pregătit un program diversificat pentru copiii luați în grija statului, care, ani la rând, nici nu au știut că au o zi a lor.
În instituțiile de asistență socială pentru minori s-au organizat expoziții cu desene realizate de copii, sub genericul „Mânuțe harnice” sau „Sărbătoarea prichindeilor”, colaje, picturi.
În perioada 28 mai – 7 iunie, Shopping City Suceava găzduiește expoziția de produse lucrate manual organizată de copiii, tinerii și personalul Centrului de zi pentru copii / tineri din cadrul Complexului terapeutic Blijdorp România, Suceava. Expoziția este cu vânzare și cuprinde obiecte de lut: farfurii, vaze, coșulețe, tablouri, suporți pentru birou etc. Produsele sunt unicat.
În alte centre de plasament din județ, copiii au fost duși de educatori la picnic, apoi au vizitat obiective turistice din localitatea în care își petrec o parte bună din viață. La centrele de plasament din Gura Humorului, Centrul de plasament „Laurenția Ulici” și Centrul de plasament „George Sidorovici”, copiii au fost antrenați în activități de socializare, activități ludice și loisir.
Ei au realizat desene pe asfalt, au organizat jocuri cu mingea, jocuri libere, ateliere de creație. Copiii de la „Laurenția Ulici” au prezentat un program artistic „În lumea copilăriei”, ediția a II-a, în care au recitat poezii, au interpretat cântece, au dansat pe muzică etno, dar și pe muzică populară. Ei au interpretat și piesa de teatru pentru copii „Prințesa închipuită”. La Centrul de plasament „Mihail și Gavril” din Solca, copiii au participat la un concurs de ghicitori, concurs de cultură generală, volei, tenis, program artistic, concurs de desene pe asfalt.

Recomandări

Elevii din zona Dornelor, invitați la concursul ”Vis de copil”. Flora din Călimani, sursă de inspirație

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni

Shopping City Suceava, partener al campaniei umanitare pentru copiii afectați de inundații, deschide un nou punct de colectare

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a