Antrenorul Mircea Rednic i-a ironizat, joi, pe acționarii dinamoviști care au declarat că gruparea „alb-roșie” va câștiga, cu scorul de 3-1, partida cu Steaua, aceștia făcând asemenea afirmații optimiste și înaintea meciurilor cu NEC Nijmegen și CFR Cluj, ambele soldate cu eșecuri. Rednic a menționat nu ar fi normal ca partida derbi să fie condusă la centru de Alexandru Deaconu, arbitrul lovit cu o brichetă în timpul meciului Rapid-Steaua din ediția trecută de campionat.
„Nu este normal ca arbitrul care a făcut ce a făcut la Rapid-Steaua să fie delegat acum. Eu nu mai înțeleg. E un om care mie mi-a făcut mult rău, pentru că aveam un scenariu care nu mi-a ieșit: în loc să-i dau eu țeapă lui Copos, mi-a dat el mie un șut undeva și nu pot să-l iert pe acest om. Nu comentez că este un arbitru bun sau rău, dar a greșit la meciul ăla. Nu știu dacă e stabilit, dar dacă e el, nu cred că e bine să fie delegat”, a adăugat Rednic, care era antrenor al Rapidului în meciul cu Steaua, contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I. După acest meci, Mircea Rednic avea să își dea demisia.
Isprava lui Deaconu din campionatul trecut Centralul Alexandru Deaconu a suspendat meciul Rapid – Steaua, în minutul 74, la scorul de 1-0, după ce a fost lovit cu un obiect aruncat din tribună. Decizia sa a stârnit nemulțumirea giuleștenilor și a mai multor oameni de fotbal, care l-au acuzat pe arbitru că a făcut „jocurile” Stelei, echipă unde evoluat ca junior. Oficialii rapidiști au cerut reluarea jocului din minutul 74, de la scorul de 1-0 pentru formația giuleșteană, în timp ce steliștii au solicitat să câștige meciul cu scorul de 3-0, la masa verde. Comisiile federale au decis ca Steaua să câștige partida la masa verde, cu scorul de 3-0.
Partida Dinamo – Steaua, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora 21.00.
Steaua a refuzat biletele puse la dispoziție de Dinamo FC Steaua a refuzat cele 676 de bilete puse la dispoziție de gruparea Dinamo pentru meciul direct dintre cele două echipe, suporterii steliști având interzis accesul pe stadion organizați ca galerie, informează Jandarmeria București.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei București, Marius Militaru, FC Steaua a înștiințat oficial, vineri, Jandarmeria București cu privire la refuzul biletelor puse la dispoziției de clubul organizator.
Marius Militaru a explicat că, în această situație, suporterii steliști nu vor putea să intre pe stadion organizați ca galerie, iar cei care vor purta însemnele echipei Steaua nu vor putea ajunge în locurile destinate suporterilor steliști, adică sectoarele 27 și 28.
Gigi Becali nu mai plătește vagabonzii Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că vrea ca în viitor să scape de „derbedeii și golanii” din peluzele stadionului din Bulevardul Ghencea, care dau tonul la scandări împotriva sa, adăugând că nu va mai accepta reciprocități privind biletele cu cluburile Dinamo sau Rapid. „Vreau altfel de galerie. Elevi îmbrăcați frumos, tineri de liceu, civilizați, nu unii care să înjure. Nu mai vreau reciprocități cu Dinamo sau Rapid, nu mai plătesc pentru vagabonzii și golanii ăia, nu mai vreau suporteri în deplasări. Sunt unii la peluze care dau tonul, vreo 2.000, după care se iau toți, vreau să curăț peluza, nu mai dau niciun ban la bilete sau autocare, eu nu sunt Turcu sau Borcea să fiu înjurat. Vreau să scap de acei derbedei”, a afirmat Becali.
Liga I
Controversatul Deaconu conduce derbiul Dinamo – Steaua




