Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava (CJPC ) au efectuat un control în spații de joacă și de agrement pentru copii din Suceava.
Toate cele cinci spații verificate prezentau abateri de la legislația în vigoare, iar șeful CJPC, Elena Oanea, a spus că „s-au aplicat trei amenzi în valoare de 10.200 de lei și două avertismente”.
Principalele abateri constatate de către inspectorii CJPC au fost lipsa afișajelor și instrucțiunilor privind modul de utilizare a echipamentelor din dotare și neafișarea tarifelor pentru serviciile prestate.
„Având în vedere că beneficiarii serviciului prestat sunt copiii, categorie de consumatori considerată vulnerabilă prin vârstă, afișarea acestor avertismente este deosebit de importantă pentru securitatea utilizatorilor, având în vedere pericolul pe care anumite dotări îl reprezintă pentru anumite categorii de vârstă, pentru utilizarea acestora fiind obligatorie fie precizarea că sunt destinate unei anumite categorii de vârstă, fie că pot fi utilizate numai sub supravegherea părinților sau a unui alt adult”, a mai precizat Elena Oanea.





