Contribuțiile individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj vor fi impuse la plată și persoanelor cu venituri de natură profesională pentru care asigurarea în sistemul asigurărilor pentru șomaj este în prezent facultativă, conform normelor de aplicare a modificărilor la Codul Fiscal.
Prin modificările efectuate recent asupra Codului Fiscal, Guvernul a stabilit că orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit și contribuții individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate și asigurări de șomaj, baza de calcul la care se aplică aceste contribuții fiind de cinci salarii medii brute pe economie.
Proiectul privind noile norme de aplicare a noilor reguli, obținut de MEDIAFAX, stabilește că din categoria veniturilor de natură profesională, altele decât cele salariale, nu fac parte cele obținute din cedarea folosinței bunurilor, din investiții, din pensii, din activități agricole, din premii și jocuri de noroc, din transferul proprietăților imobiliare și din alte surse, precum câștiguri primite de la societățile de asigurări și onorarii din activitatea de arbitraj comercial.
Documentul stabilește totodată că aceste contribuții individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj se datorează și în situația în care veniturile de natura profesională sunt realizate de persoane pentru care legea permite în prezent ca asigurarea în sistemul asigurărilor pentru șomaj să fie facultativă.
„Contribuțiile individuale de asigurări sociale și de asigurări pentru șomaj, denumite în continuare contribuții individuale, se datorează și în situația în care veniturile de natură profesională sunt realizate de persoane pentru care, la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, se prevede, potrivit legii, că asigurarea în sistemul asigurărilor pentru șomaj este facultativă”, se arată în document.
În același timp, persoanele care realizează venituri de natură profesională, pentru care se datorează contribuții individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate și asigurări de șomaj, vor fi considerate ca asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii și al asigurărilor pentru șomaj.
Contribuțiile individuale nu vor fi impuse persoanelor asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii, precum și cetățenilor români care lucrează în străinătate.
Declarațiile de asigurare în sistemul public de pensii și în sistemul pentru șomaj trebuie depuse în termen de 30 zile de la data la care persoanele fizice cu venituri de natură profesională sunt considerate ca fiind asigurate obligatoriu, prin efectul legii, la casa teritorială de pensii și, după caz, la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană sau a municipiului București din raza de domiciliu sau de reședință a persoanelor asigurate. Declarațiile de asigurare trebuie actualizate în termen de cinci zile lucrătoare de la data modificării cuantumului veniturilor de natură profesională, prin depunerea unei declarații pe proprie răspundere care să ateste noul cuantum al veniturilor profesionale realizate.
Persoanele care realizează venituri de natură profesională provenind din drepturi de autor și drepturi conexe au obligația de a actualiza declarațiile de asigurare până la data de 31 martie a anului, pentru anul anterior în care s-au realizat veniturile de natură profesională.
Declarațiile constituie titluri de creanță și devin titluri executorii la data la care creanțele bugetare sunt scadente conform legii.
Termenul de plată a contribuțiilor individuale este data de 25 a lunii, pentru luna anterioară în care s-au realizat veniturile de natură profesională, în timp ce pentru persoanele care realizează venituri din drepturi de autor și drepturi conexe termenul de plată este data de 31 martie a anului, pentru anul anterior în care s-au realizat veniturile de natură profesională.
Pentru neachitarea contribuțiilor individuale la termenele de scadență vor fi datorate dobânzi și penalități de întârziere. Contribuțiile individuale nu se impozitează.
În privința contribuțiilor individuale, documentul prevede că baza de calcul va fi cuantumul brut al veniturilor de natură profesională realizate lunar, pe fiecare plătitor de venit, în situatia în care acest cuantum nu depășește echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie sau echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie, în situația în care cuantumul brut al veniturilor de natură profesională realizate lunar, pe fiecare plătitor de venit, este mai mare decât acest plafon.
În situația persoanelor care realizează venituri de natură profesională provenind din drepturi de autor și drepturi conexe, baza de calcul va fi cuantumul brut al veniturilor realizate anual, pe fiecare plătitor de venit, dacă acest cuantum nu depășește echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie sau echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie, în situația în care cuantumul brut al veniturilor realizate anual, pe fiecare plătitor, este mai mare decât acest plafon.
Pentru persoanele care realizează venituri de natură profesională și sunt impozitate pe bază de norme de venit, baza de calcul va fi cuantumul brut al veniturilor profesionale realizate în perioadele pentru care este stabilită norma de venit în vederea impunerii, pe fiecare plătitor, dacă acest cuantum nu depășește echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie sau echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie, în situația în care cuantumul brut al veniturilor de natură profesională realizate în perioadele pentru care este stabilită norma de venit în vederea impunerii, pe fiecare plătitor, este mai mare decât acest plafon.
Perioadele pentru care au fost plătite contribuțiile individuale constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, precum și în sistemul asigurărilor pentru șomaj, se mai arată în proiect.
Stagiul de cotizare se stabilește prin aplicarea asupra perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuție individuală de asigurari sociale și cota de contribuție de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiții normale. La stabilirea punctajului mediu anual vor fi luate în considerare veniturile de natură profesională la care s-a achitat contribuția individuală de asigurări sociale.
Persoanele considerate asigurate obligatoriu trebuie să notifice casa teritorială de pensii și agenția pentru ocuparea forței de muncă asupra încetării activității din care realizează venituri de natură profesională, în termen de trei zile lucrătoare.
Pentru nedepunerea la termen a declarațiilor de asigurare și comunicarea de date incomplete sau eronate, inspectorii Casei Naționale de Pensii și cei ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă vor aplica amenzi cuprinse între 300 și 600 lei, iar pentru neactualizarea declarațiilor de asigurare sau lipsa notificării privind încetarea activității vor fi percepute amenzi cuprinse între 1.500 și 5.000 lei.
Amenzile constituie venituri la bugetul asigurărilor sociale sau la bugetul asigurărilor pentru șomaj.