La Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” din municipiul Suceava, într-unul din spațiile de la parterul imobilului, care a dobândit statutul de galerie de artă întrucât a fost amenajat corespunzător și a găzduit până în prezent mai multe manifestări expoziționale, a avut loc miercuri, în ziua în care în calendarul lunii decembrie este pomenită (alături de Sf. Ierarh Dosoftei și Sf. M. Mucenici Eustație, Auxenție, Evghenie, Mardarie și Orest) Sfânta Mucenică Lucia, vernisajul expoziției de tapiserie, minitapiserie și grafică a artistei plastice Lucia Pușcașu. Intitulată “Contraste”, contraste care, așa cum a explicat autoarea, vizează atât dimensiunile lucrărilor, “de la mic la mare, contraste tematice sau de culoare”, expoziția reunește o suită de lucrări reprezentative pentru creația artistică a Luciei Pușcașu, despre care criticul de artă Valentin Ciucă remarca, în medalionul pe care i l-a dedicat în monumentalul album “Un secol de arte frumoase în Bucovina”, că “face deopotrivă tapiserie, pictură și grafică și are disponibilități pentru artele decorative și monumentale”, dispunând de o vitalitate care “o face să lucreze cu devotată responsabilitate” și de un “aplomb creator”, care “îi permite să fie pozitivă și tenace, inspirată și generoasă în propunerile (sale) artistice”. Piesele mignone de grafică, schițe și proiecte pentru ulterioare lucrări de tapiserie (“Zbor”, “În culise”, “Templu”, “Dansul soarelui”…), cele cu dimensiuni mai generoase (“Bucovina”, “Vara”, “Moldovița”…), sau tapiseriile de mici dimensiuni (“Balerina”, “Dans modern”, “Ritual”, “Candoare”…) precum și abordările tematice mai extinse (“Contrast”, “Anotimp”, Dansul lunii”, “Lecția de dans”…), culminând cu lucrările ample, sofisticate conceptual și cromatic (“Primăvara”, “Vara”, “Poarta Gri”), ne confruntă cu o artistă complexă, “un spirit elevat, o creatoare cu o gândire amplă și profundă”, cum a subliniat, în prezentarea făcută, colega ei de breaslă, artista plastică Iulia Andrieș. “Tapiseria – așa cum remarca aceasta, care i-a urmărit colegial activitatea – presupune un efort deosebit până la obținerea produsului artistic finit, o muncă susținută și laborioasă”. “Rezultatul – a subliniat ea în cazul Luciei Pușcașu – este un produs demn de orice mare expoziție”. Lucrările, “care vorbesc prin ele însele stabilindu-și comunicarea cu fiecare dintre noi”, constituie, așa cum a accentuat Iulia Andrieș, “o ofrandă”, un cadou pe care artista ni-l face (și și-l face cu prilej onomastic) în prag de sărbători, un dar decorativ, expresiv și spiritual deopotrivă.






