Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au șansa de a ajunge în Danemarca, unde să muncească ca grădinari și, în paralel, să urmeze gratuit un colegiu în care să se perfecționeze ca horticultori. Aceasta este cea mai nouă ofertă de locuri de muncă în străinătate ajunsă la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava prin intermediul programului EURES (o rețea de cooperare între serviciile publice de ocupare europene).
Angajatorii din Danemarca pun la dispoziție un număr de 15 posturi, de grădinari și asistenți de grădinari în sere.
Oferta de muncă este însoțită de obligativitatea ca angajatul să studieze la Colegiul din Kold, la profilul de horticultură.
Conform contractului, asistenții de grădinari vor lucra doi ani și vor studia 33 de săptămâni, iar grădinarii vor lucra timp de trei ani și opt luni, cu 45 de săptămâni la colegiu. Danezii mai precizează că școlarizarea este gratuită, iar la finele primilor doi ani de studiu se vor da și examene în limba daneză, pe care tinerii vor trebui să o învețe pe parcurs.
Printre condițiile inițiale puse de angajatori se numără vârsta, între 18 și 24 de ani, cunoașterea temeinică a limbii engleze, deținerea permisului de conducere categoria B, absolvirea unui liceu ori a unei facultăți în țară, de asemenea cei selectați trebuind să-și ia angajament, prin contract, că doresc să studieze, să muncească și să trăiască în Danemarca între doi și patru ani.
Salariul brut, de la 1.400 de euro în sus
Cât despre câștiguri, danezii anunță că oferă salarii brute de la 1.400 de euro pe lună, până la maximum 2.157 de euro, în anul al patrulea, în cazul grădinarilor. Din salariu se vor plăti impozitul și contribuțiile sociale, chiria și masa. În cazul chiriei, aceasta ajunge la 200-300 de euro, în funcție de ce condiții de confort preferă angajatul.
După absolvirea colegiului, angajații vor deveni horticultori atestați.
Reprezentanții AJOFM Suceava au anunțat că tinerii interesați de această ofertă își pot trimite scrisorile de intenție până cel târziu pe 18 iulie, după 14 zile urmând a fi selectați candidații ce vor fi chemați în Danemarca.
Mai trebuie precizat că cele 15 posturi disponibile nu sunt valabile doar pentru județul Suceava, oferta fiind disponibilă la toate agențiile de șomaj din țară.
În oferta actuală de locuri de muncă în străinătate a AJOFM Suceava se mai găsesc posturi de asistent medical în Germania, de mecanic auto în Austria, de șofer în Italia, de inginer în Spania ori de îngrijitor la ferme de porci, tot în Danemarca.
Doritorii pot afla detalii despre toate locurile de muncă din străinătate disponibile pe site-ul www.suceava.anofm.ro, precum și la sediul AJOFM Suceava, unde există un consilier specializat în programul EURES, care oferă consultanță celor interesați.