Bani mulți

Contract de 6 milioane de euro pentru naționala de fotbal

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, vineri, că la data de 21 ianuarie, va semna cel mai mare contract de sponsorizare din istoria echipei naționale, precum și al sportului românesc. „Nu este doar cel mai mare contract din istoria echipei reprezentative, ci și cel mai mare contract din istoria sportului românesc”, a declarat președintele FRF, Mircea Sandu.
La rândul său, directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a menționat că a dorit asocierea cu un brand din segmentul Premium. „În străinătate, doar mărcile Premium și Super Premium sunt implicate în sponsorizarea fotbalului. La rândul nostru ne dorim pentru echipa națională de fotbal a României un brand Premium, un brand românesc cu care să fim mândri să ne asociem”, a completat Lupescu.
Semnarea noului contract va avea loc, miercuri, la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, începând cu ora 19.00.
Potrivit Ziarului Financiar, noul sponsor al FRF va fi compania Ursus Breweries, prin marca de bere Ursus, valoarea contractului, ce se va întinde pe durata a patru ani, fiind de șase milioane de euro.
Ursus va lua locul ocupat, în ultimii zece ani de către marca Bergenbier.

Recomandări

Expoziția itinerantă „Grecii de peste mări. Vase cu figuri roșii din Etruria și Magna Grecia”, la Muzeul Național al Bucovinei

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 4 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 5 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare
Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de 5 milioane de euro pentru reabilitarea stației de epurare