Miercuri, 23 ianuarie, la sediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate s-a desfășurat prima probă, cea scrisă, a concursului organizat în vederea ocupării postului de director al CAS Suceava. Pentru cârma instituției și-au depus candidatura dr. Adela Băișanu și dr. Ciprian Văcăreanu, acesta din urmă lipsind de la testarea de miercuri, absență ce îl elimină din cursa pentru ocuparea fotoliului de director din cadrul instituției sucevene. Ciprian Văcăreanu este medic generalist și deține funcția de manager regional de vânzări la compania Glaxo Smith Kline, în vreme ce Adela Băișanu este medic stomatolog.
Deși interviul urma să aibă loc astăzi, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că susținerea acestei probe se amână pentru o dată și la o oră ce vor fi comunicate odată cu afișarea rezultatelor obținute la proba scrisă, dar nu mai târziu de cinci zile de la desfășurarea acesteia.
„Regulamentul cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant (..) prevede că interviul se susține, de regulă, într-un termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise”, au comunicat reprezentanții CNAS prin intermediul unui comunicat de presă.
La proba scrisă desfășurată miercuri, candidații au avut de rezolvat cinci subiecte, dintre care două de sinteză. În cadrul interviului aspiranții trebuie să-și prezinte planul managerial, elaborat pentru un an bugetar, adaptat sistemului de asigurări sociale de sănătate.
În prezent, în fruntea CAS Suceava se află ec. Oana Elena Picioc, numită cu titlu interimar în luna iunie 2012.
Absență
Contracandidatul Adelei Băișanu la șefia CAS Suceava nu s-a prezentat la concursul pentru ocuparea postului
