Contrabanda cu țigări a scăzut cu aproape zece la sută în mai, față de luna ianuarie



Contrabanda cu țigări reprezintă, deocamdată, peste un sfert din piața comerțului cu tutun, însă fenomenul a înregistrat o scădere cu zece procente, în luna mai, față de ianuarie 2010, se arată într-un studiu al Novel Research.
Nivelul consemnat în luna mai, conform specialiștilor Novel Research, a fost de 26,8 la sută, față de 36,2 la sută în ianuarie, se arată într-un comunicat de presă.
Studiul acoperă toate regiunile țării, prin interviuri cu aproape 2.500 de respondenți și confirmă panta descendentă pe care se află fenomenul de comerț ilicit cu țigări.
„Fiecare punct procentual cu care scade contrabanda poate fi translatat într-un aport analizat la bugetul de stat de aproape 30 milioane de euro. Conform evaluărilor inițiale pentru anul în curs, bugetul de stat ar putea fi privat de aproximativ un miliard de euro din cauza comerțului ilicit cu țigarete, dacă nivelul contrabandei s-ar menține la cota din ianuarie”, precizează sursa citată.
Cea mai semnificativă scădere s-a înregistrat în zona de vest, unde contrabanda a scăzut de la 55 la sută în luna martie, la 36 la sută în mai.
În București, descreșterea pentru aceeași perioadă a fost de 15,2 la sută.
Moldova rămâne zona cea mai afectată de comerțul ilicit de țigări, deși volumul de produse de tutun ilegale s-a redus față de luna martie cu 12,3 la sută.
Pe de altă parte, Ucraina a devenit sursa numărul unu de produse de contrabandă, cantitatea provenită din această țară crescând cu 3,9 la sută în ultimele două luni. O altă zonă în care contrabanda a crescut este sudul țării, unde comerțul ilicit a câștigat patru la sută în aceeași perioadă. De asemenea, se înregistrează creșteri ale contrabandei cu produse din Serbia.
Totuși, media contrabandei pe primele cinci luni ale anului rămâne ridicată: 32 la sută.
„Măsurile operative luate până acum de autorități, în special de către Ministerul Finanțelor Publice si Ministerul Administrației și Internelor, s-au dovedit eficiente în diminuarea fenomenului, dar e necesară sporirea presiunii asupra pieței ilegale, în scopul de a îmbunătăți colectarea de venituri la bugetul de stat și de a stimula un mediu de afaceri stabil și competitiv pentru industria de profil din România. În acest sens, salutăm modificările legislative preconizate prin Ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, prin care va fi incriminată ca infracțiune deținerea sau comercializarea țigaretelor (peste limita de 10.000 bucăți) pe teritoriul României, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător”, conchid autorii studiului.