Contestația lui Sorin Ovidiu Vîntu privind arestarea sa se va judeca, miercuri, de către Curtea de Apel București, care va decide dacă omul de afaceri va fi în continuare cercetat în arest sau în stare de libertate.
Recursul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Octanian Țurcan și Alexandru Stoian se va judeca în miercuri, în 15 septembrie.
În timp ce cei trei inculpați cer cercetarea lor în libertate, Parchetul vrea menținerea lor în arest.
Parchetul instanței supreme susține că, prin acțiunile întreprinse în scopul zădărnicirii și îngreunării executării pedepsei a unui condamnat la 15 ani de detenție, Vîntu, Țurcan și Stoian au dovedit „nu doar perseverență infracțională accentuată, dar și ignoranță față de sistemul de justiție”.
Mai mult, afirmă procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ), protecția societății prin asigurarea efectivității unei hotărâri judecătorești este direct legată de stabilitatea sistemului judiciar.
Argumente care justifică arestarea preventivă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Țurcanu și Alexandru Stoian – acuzați că l-ar fi ajutat pe Nicolae Popa să se sustragă de la executarea pedepsei cu închisoare de 15 ani – este întemeiată pe dispozițiile articolului 139, alineatele (1) și (3) raportat la dispozițiile articolului 148, litera f, Cod de procedură penală, articolul 5, punct 1, litera c, al Convenției europeană a drepturilor omului.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, aghiotantul său, Alexandru Stoian, și cetățeanul moldovean Octavian Țurcanu au fost arestați, în noaptea de joi spre vineri, de către Tribunalul București, pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa, fostul președinte al Gelsor, fugit din România din 2000, când a izbucnit scandalul privind prăbușierea Fondului Național de Investiții, care a condus la păgubirea a 300 de mii de investitori.
Dispozițiile articolului 139 (1) și (3) din Codul de procedură penală reglementează împrejurarea în care au intervenit motive care justifică înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă.
În cauză, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara a fost înlocuită cu măsura preventivă a reținerii, deoarece s-au schimbat temeiurile existente la momentul dispunerii acestei măsuri preventive, notează acuzarea.
„Până în prezent, au fost reținute suficiente elemente care dovedesc sprijinul acordat de inculpați pentru a zădărnicii și mai apoi pentru a îngreuna executarea pedepsei de către condamnatul Popa Nicolae, astfel încât măsura preventivă se impune a fi dispusă față de inculpați pentru motivele ce vor fi arătate”, spune sursa citată.
Sub aspectul condiției prevăzute de lege privind reținerea în sarcina inculpaților a unor fapte pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani, Parchetul susține că această condiție de legalitate este îndeplinită, în raport cu limitele pedepsei prevăzute de lege pentru faptele de favorizarea infractorului (de la trei luni la șapte ani).
Astfel, Parchetul instanței supreme susține necesitatea dispunerii măsurii arestării preventive a inculpaților, prin prisma „existenței probelor că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică” și a existenței indiciilor rezonabile că au comis infracțiunile reținute în sarcina lor.
Ansamblul probelor confirmă ajutorul ilicit dat de către inculpați condamnatului Popa Nicolae cu scopul zădărnicirii și îngreunării executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin hotărâre judecătorească definitivă.
Teza prevăzută în legislația națională a „îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de articolul 148, litera f, Cod procedură penală, pedeapsă mai mare de patru ani și lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică” reprezintă un principiu recunoscut de Convenția europeană și jurisprudența de la Strasbourg, de legislațiile multor state europene, condiția impusă fiind asigurarea compatibilității acestei forme de justiție preventivă cu respectarea prezumției de nevinovăție.
Parchetul susține că analiza actelor probatorii ale cauzei demonstrează ca lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
„Trebuie avută în vedere rezonanța acestor fapte îndreptate împotriva înfăptuirii justiției, la care se adaugă sentimentul de insecuritate creat în rândul colectivității. Acestea sunt elemente de natură a naște temerea că organele judiciare nu reacționează eficient împotriva unor persoane învinuite de sâvărșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită”, mai notează acuzarea.
Cercetarea în stare de libertate a celor acuzați că sprijină material și/sau moral un condamnat definitiv la executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, pentru comiterea unor infracțiuni ce au generat prejudicii imense sutelor de mii de victime devin circumstanțe ce ar putea încuraja și alte persoane să comită infracțiuni.
În plus, în cauză, inculpații sunt cercetați de mai multe luni pentru aceste fapte și li s-a aplicat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara și cu toate acestea au continuat să acorde ajutor condamnatului
Gravitatea și periculozitatea crescută a faptelor este determinată și prin analiza mijloacelor pe care le-au folosit. Astfel, insistența infracțională este evidentă. Dacă până în luna decembrie 2009 au zădărnicit executarea pedepsei de către condamnatul Popa Nicolae, după arestarea acestuia, în pofida măsurilor preventive aplicate au identificat metode și posibilități cât mai ascunse pentru a da aparența de respectare a măsuri procesuale sub puterea căreia se aflau, dar și pentru a găsi nișele prin care să continue demersul ilegal, consideră Parchetul.
Incontestabil, măsura privării de libertate reprezintă o măsură extremă, dar la fel de incontestabil este și faptul că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt de o gravitate extremă, iar din actele cauzei rezultă că lăsarea lor în libertate ar avea urmări imediate și indirecte asupra ordinii publice.
La analiza pericolului social și al periculozității în această cauză Parchetul amintește contextul social în care s-a derulat cercetarea faptelor comise de Popa Nicolae, care s-a sustras și atunci cercetărilor judecătorești. Astfel, spațiu public central și local a fost copleșit de multitudinea materialelor referitoare la acțiunile păgubiților FNI, care au alcătuit comitete de inițiativă, asociații naționale în vederea recuperării unităților de fond la FNI, au pichetat sediile prefecturilor, filialelor CEC și ale FNI.
Acești păgubiți au primit, în cele din urmă, răspunsul judiciar din partea justiției, prin condamnarea vinovatului Popa Nicolae. Dar acest răspuns judiciar continuă să rămână parțial câtă vreme infractorul nu execută condamnarea aplicată de instanță. Până când acesta nu va executa pedeapsa, persoanele pe care le-a prejudiciat este posibil să rămână doar cu demersurile judiciare.
Cei care prin faptele lor, dovedite în cauză, prin probele administrate, au zădărnicit și mai apoi îngreunat executarea pedepsei , favorizând infractorul Popa Nicolae sunt cei trei inculpați, invocă acuzarea.
Desfășurarea de către aceștia a unor acțiuni, demersuri consistente și continue pentru favorizarea infractorului, implicarea lor susținută în asigurarea suportului bănesc pe care acesta îl solicita reprezintă împrejurări ce fac ca pericolul social să fie extrem de ridicat. Aceasta, deoarece inculpații i-au asigurat un suport bănesc atât de consistent, încât probabil, mulți ani din viață i-ar putea petrece într-un loc însorit, pe plaje exotice cu sprijinul extrem de serios, mai ales material al inculpaților.
„Sub acest aspect trebuie subliniat că majoritatea legislațiilor care operează cu noțiunea de «pericol» subliniază gravitatea sa prin efectele produse, iar în cauză, în mod indubitabil s-au produs consecințe deosebit de grave, prin starea de pericol creată asupra normalei desfășurări a activității de înfăptuire a justiției. Sentimentul de insecuritate socială se va accentua tot mai mult, în condițiile în care societatea constată că un infractor, condamnat la 15 ani, a reușit nu doar să nu compară în fața justiției, dar este pe cale să scape și de executarea pedepsei, pentru că inculpații i-au acordat continuu ajutor în acest scop”, arată Parchetul.
Pericolul pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publica lăsarea in libertate a inculpaților este conturat, spune sursa citată, de modul în care au acționat inculpații, „care denotă o specializare dusă la extrem pentru a evita descoperirea faptelor și tragerea la răspundere penală, sfidarea la adresa valorilor sociale referitoare la înfăptuirea justiției și convingerea că se găsesc deasupra legii”.
De asemenea, din datele cauzei rezultă că există riscul ca inculpații să influențeze desfășurarea procesului penal, folosind aceleași mijloace utilizate și în legătură cu Nicolae Popa și Virgil Popa, respectiv asigurând plecarea din țară a persoanelor care ar putea fi audiate sau sustrăgându-se de la judecată.
În raport cu articolul 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și articolul 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a comis o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. În speță, această condiție trebuie să fie apreciată în raport cu comportamentul inculpaților, reacția opiniei publice, rezonanța și gravitatea faptelor, analiză care denotă că sunt îndeplinite exigențele pentru a putea fi dispusă privarea de libertate a inculpaților.
În acest moment procesual, în raport de stadiul anchetei și probele administrate balanța analizei cauzei relevă faptul că inculpații Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Țurcanu și Alexandru Stoian, în mod direct sau prin intermediari, au acordat sprijin pentru împiedicarea executării pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin hotărâre judecătorească definitivă numitului Popa Nicolae.
Pentru a releva implicarea inculpatului Vântu Sorin Ovidiu în acțiunile apte să creeze dificultăți în executarea promptă a pedepsei de către condamnatul Popa Nicolae sunt relevante probele administrate în cauză, din care rezultă că relaționarea a fost asigurată prin intermediul inculpaților Stoian și Țurcan care din punctul de vedere al relațiilor personale sunt angajații săi „de încredere”. Probele confirmă indiciile temeinice ale comiterii infracțiunii de către inculpați și faptul că coordonarea activității infracționale a fost realizată de către inculpatul Vîntu alături de inculpații Țurcan și Stoian.
Având în vedere probele și mijloacele de probă anterior prezentate, rezultă că inculpații sunt în situația prevăzută de articolul 148, litera f, Cpp, pentru infracțiunile săvârșite de către inculpați legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol public.
Îndeplinirea acestei condiții rezultă din raportarea la gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, la modalitatea de comitere a acestora, la sentimentul de insecuritate care s-ar crea în rândul opiniei publice în cazul în care organele judiciare nu ar acționa suficient de ferm împotriva unor acte care împiedică înfăptuirea justiției .
Faptul că există indicii rezonabile că s-a comis infracțiunea de favorizare a infractorului, cu consecințe deosebit de grave prin urmări, respectiv prin asigurarea condițiilor pentru sustragerea de la executarea unei pedepse definitive de 15 ani închisoare a condamnatului Nicolae Popa generează o periculozitate sporită.
Protecția societății prin asigurarea efectivității unei hotărâri judecătorești este direct legată de stabilitatea sistemului judiciar.
Un sistem de justiție este format și din componenta executării pedepsei și este de interes public. Așa fiind activitățile de favorizare a unui infractor pentru ca acesta să nu răspundă „în fața legii” pun în pericol primordial încrederea populației în autoritățile judiciare și generează condiții propice pentru pentru posibile manifestări infracționale.
Din cauza acestui efect principal, și anume pericolul public, puterile coercitive ale organelor judiciare față de persoanele în raport cu care există motive plauzibile că au comis aceste fapte cu urmările menționate se lărgește. Noțiunea de motive plauzibile aparține Curții Europene și își are corespondent în legea română și anume în cerința de a exista indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Motivele plauzibile depind de circumstanțele fiecărui caz.
În prezenta cauză probele administrate, până în acest moment procesual, creează, cu suficientă putere, rezonabilitatea comiterii infracțiunilor descrise anterior de către inculpați.
Aceste fapte sunt de o gravitate ridicată și impun dispunerea măsurii arestării preventive.
Analizând datele rezultate din prezenta cauză se impune ca măsura arestării preventive din perspectiva articolului 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, articolelor 148. litera f, Cod procedură penală și 1491 Cod procedură penală să fie dispusă.
Invocând jurisprudența CEDO, Parchetul arată că se cunoaște că proclamând dreptul la libertate, scopul textelor de lege, anterior menționate este asigurarea că nicio persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile autorităților judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții. Pentru ca o măsură de arestare să fie permisă trebuie (deci imperativ) să existe motive plauzibile de a se bănui că s-a săvârșit o infracțiune de către persoana în cauză este bănuită că a comis o infracțiune și există motive serioase de a crede că cei față de care se solicită măsura arestării prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În tot intervalul de timp scurs de la data la care s-a realizat sesizarea din oficiu în legătură cu faptele reținute în sarcina inculpaților pericolul concret pentru ordinea publică a crescut în mod gradual.
Astfel, prin acțiunile întreprinse în scopul zădărnicirii și îngreunării executării pedepsei de 15 ani, inculpații au dovedit nu doar perseverență infracțională accentuată, dar și ignoranță față de sistemul de justiție. Astfel, deși cunoșteau că autoritățile române au efectuat cereri de comisii rogatorii și asistență judiciară, inculpații au acționat în scopul zădărnicirii executării pedepsei. Au continuat și au stăruit în găsirea mijloacelor pentru îngreunarea executării pedepse, chiar și după ce condamnatul a fost arestat de către autoritățile statului gazdă (indonezia-n.r.). În plus, au continuat să desfășoare aceste demersuri deși se aflau sub puterea unei măsuri preventive, dispuse tocmai ca urmare a faptului că existau indicii puternice în legătură cu favorizarea infractorului de către aceștia, arată Parchetul.
Gradul de complexitate al cauzei a crescut începând cu luna decembrie 2009, din cauza modalităților pe care inculpații le-au identificat și pe care le-au complicat, în mod deliberat, după ce s-a dispus față de ei măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pornind de la aceste premise, în circumstanțele cauzei, sub aspectul duratei în care s-au efectuat cercetările, pentru a stabili lanțul cauzal judiciar, Parchetul precizează că au fost necesare solicitări de comisii rogatorii internaționale, iar pentru stabilirea concretă a circuitului financiar, folosit ca mijloc de îngreunare a înfăptuirii justiției au fost necesare solicitări pentru obținerea informaților de la autorități bancare aflate în Cipru.
Administrarea acestor probe echivalează cu proceduri judiciare desfășurate într-o durată de timp rezonabilă, notoriu fiind faptul că în această țară sunt zone cunoscute ca fiind „paradisuri fiscale” în care numeroși cetățeni români își înființează societăți comerciale tip off-shore pentru a beneficia de facilitățile fiscale oferite, dar, în principal, pentru a beneficia de strictețea secretului bancar practicat în asemenea zone.
