Evaziunea fiscală a ajuns atât de departe încât multe fabrici importante din domeniile panificației și cărnii ar putea intra în insolvență în următoarea perioadă, afirmă ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„Pe zona de panificație sunt mai multe fabrici care sunt în pericol de insolvență. Nu mai vorbesc de zona de carne, unde sunt fabrici mari. Am rămas surprins să constat la una dintre cele mai mari fabrici din România, înființată după 1989, e-adevărat, dar cu o tradiție de 20 de ani, care îmi spunea că anul trecut este primul an în care nu a reușit să încheie pe profit. Nu pot să vă dau nume”, a declarat Constantin pentru MEDIAFAX.
El crede că problemele pe care le au marile fabrici sunt un semnal de alarmă și, din acest motiv, vrea să aibă succes experimentul cu TVA redus la pâine.
„Pentru că, dacă va avea succes, de la 1 ianuarie 2014 putem să îl extindem și la carne, și la legume-fructe. Evaziunea este enormă și trebuie să o combatem prin aceste măsuri”, a adăugat ministrul.
El a arătat că fabricile au probleme nu pe fondul scăderii consumului, ci din cauza evaziunii.
„Vă dau un exemplu la pui. Anul trecut am exportat pui de 250 milioane euro. Mai mult decât am importat. Balanța este pentru prima dată pozitivă. Exportăm foarte mult, dar cu toate acestea industria nu stă bine, pentru că pe piața internă are o competiție neloială prin evaziunea fiscală. Și din acest motiv nu pot să supraviețuiască, chiar dacă au o cifră atât de bună la export”, a continuat ministrul Agriculturii.
El a afirmat că evaziunea fiscală „a ajuns atât de departe” încât multe fabrici importante ar putea intra în insolvență.