Constantin:Dacă e nemulțumit de ce se întâmplă în Parlament,Băsescu să meargă în Piața Universității



Liderul PC Daniel Constantin a declarat, marți, că opoziția a părăsit ședința Parlamentului în care președintele a adresat un mesaj deoarece consideră că șeful statului „nu are nimic nou de spus” și l-a îndemnat pe Traian Băsescu să meargă în Piața Universității să dea raportul în fața populației.
Constantin a precizat, într-o conferință de presă, că opoziția a decis să protesteze prin părăsirea sălii Parlamentului față de măsurile propuse de Traian Băsescu și Guvern.
„Una dintre puținele forme de protest care i-au rămas opoziției este aceasta de a părăsi sala în fața unui președinte care nu are nimic nou de spus”, a afirmat liderul PC.
El a arătat că, în discursul său, președintele a uitat să menționeze cifrele care îi sunt defavorabile, indicând, în acest sens, faptul că 90% dintre români cred că România merge într-o direcție greșită și să țara noastră este „datoare vândută”.
„Dacă președintele este nemulțumit față de ceea ce se întâmplă în Parlament, să meargă în Piața Universității acolo unde a promis să meargă în fiecare an, să dea raportul în fața populației”, a mai spus Daniel Constantin.