Constanța: Sezonul estival va fi deschis de 1 Mai cu „Parada Litoralului Românesc”



Sezonul estival va fi deschis, oficial, de 1 Mai, și va începe cu „Parada Litoralului Românesc” care va avea loc pe traseul Mangalia-Neptun- Eforie-Constanța-Mamaia-Năvodari, iar turiștii aflați pe litoral vor putea să se plimbe cu Bricul Mircea, cu autobuzele supraetajate sau cu telegondola.
„Parada Litoralului Românesc”, organizată de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), va începe la Mangalia și se va încheia în Piațeta Cazino din Mamaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În acest an dăm startul sezonului în 1 Mai pentru că așa precizează și legislația română și pentru că în mod tradițional turiștii români aleargă spre litoral, de foarte mulți ani de zile de 1 Mai. Avem obligația să organizăm un eveniment, pe întregul litoral, pentru primii turiști care ne calcă pragul în acest an și aleg litoralul românesc, și nu litoralul altor țări vecine”, a declarat, joi, președintele ANAT și al Asociației Litoral-Delta Dunării, Corina Martin.
Ea a precizat că parada va începe, la ora 10.00, în Mangalia, va defila prin stațiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp, și va ajunge la ora 12.30 în Eforie Sud, la Târgul de Antichități ANTICA. Urmează, până la ora 14.00, o defilare pe faleza din Eforie Nord, după care „Parada Litoralului Românesc” se va îndrepta spre Constanța și Mamaia, iar la ora 16.00 va ajunge la scena din Piațeta Cazino din Mamaia, unde va fi organizat un spectacol multietnic cu ansamblurile Plaiuri Dobrogene, Elpis, Coz Mosak, Tan Yildizi, plus Fanfara Militară.
La paradă, vor participa dansatori și cântăreți din zona Dobrogea, chelneri, cameriste, bucătari, ospătari, salvamari din toate stațiunile, autobuze supraetajate, motociclete, mașini de epocă.
În plus, turiștii care aleg să își petreacă vacanța de 1 Mai pe litoralul românesc au șansa unei croaziere pe Marea Neagră la bordul Bricului Mircea. Croaziera va începe sâmbătă, la ora 15.00, în Portul Militar Constanța, și se va desfășura pe ruta Constanța – Mamaia și retur, durata fiind de trei ore. Au acces pe punte, în limita celor 130 de locuri disponibile, adulții și copiii de peste zece ani însoțiți de adulți. Prețul croazierei este de 150 de lei pentru adulți, cu reducere de 20 la sută pentru copii.
De asemenea, tot pe parcursul minivacanței de 1 Mai, turiștii mai pot face plimbări cu autobuzele supraetajate, cu telegondola și cu vaporașul pe lacul Siutghiol spre Insula Ovidiu.