Soluție

Consolidarea DN 17 în Ilișești se va face prin construcția unui viaduct îngropat

La Ilișești, pe o porțiune de circa 250 de metri, drumul național s-a surpat cu aproape jumătate de metru
La Ilișești, pe o porțiune de circa 250 de metri, drumul național s-a surpat cu aproape jumătate de metru

Lucrările de consolidare a Drumului Național 17 în comuna Ilișești vor începe în maxim zece zile. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a inspectat în cursul zilei de ieri lucrările de modernizare a DN 17, precum și porțiunea de drum din Ilișești care a fost afectată de alunecările de teren. La Ilișești, pe o porțiune de circa 250 de metri, drumul național s-a surpat cu aproape jumătate de metru, în momentul de față reprezentând un pericol pentru șoferi.
Gheorghe Flutur a precizat că pe porțiunea respectivă ar urma să se construiască un viaduct îngropat.
„În zona respectivă ar urma să se construiască mai mulți piloni, care vor fi îngropați în pământ. Deasupra lor se va turna o platformă pe care se va turna covorul asfaltic. Consider că este justificată supărarea oamenilor care locuiesc în zona respectivă și care spun că lucrarea nu trebuia făcută în felul acesta. Însă drumul nu s-a recepționat și sperăm ca în zece zile să înceapă consolidarea acestei zone”, a declarat Flutur. Investiția în construcția viaductului îngropat se ridică la aproximativ două milioane de euro.
Tot ieri, șeful administrației județene s-a deplasat în comuna Frasin, acolo unde firma care modernizează DN 17, SC CH Grup Colas construiește un pod nou peste râul Moldova. Flutur a precizat că în urma discuțiilor cu firma care realizează lucrările a primit asigurări că podul va fi finalizat până la începutul lunii noiembrie 2010. „Mai avem ceva probleme pe ruta Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc. Însă vreau să precizez că podul de peste râul Moldova, de la Frasin, va fi gata în două luni. Din fericire, veștile sunt bune și sperăm ca în această toamnă să finalizăm acest drum”, a declarat Gheorghe Flutur.

Soluție: Consolidarea DN 17 în Ilișești se va face prin construcția unui viaduct îngropat