Consiliul Județean Suceava va acorda în acest an finanțări nerambursabile din fonduri proprii pentru activități nonprofit de interes general din domeniile asistență socială, culte și sport. Procedura de acordare a acestor finanțări a fost aprobată în ultima ședință a deliberativului județean. Pentru asistență socială activitățile prevăzute în proiecte se vor adresa persoanelor vârstnice, cu handicap major și aflate în situații de risc. La culte se vor finanța lucrări de restaurare a unităților de cult din patrimoniul local, național și universal, precum și alte lucrări destinate
desfășurării activității de cult dar și construcția de noi așezăminte de cult. La sport activitățile care primesc finanțare nerambursabilă sunt cele care vizează obținerea de performanțe sportive. Consiliul Județean finanțează și proiecte care vizează alte servicii culturale care vor fi orientate pentru satisfacerea interesului cultural la nivel județean, euroregional, național sau
internațional. Pot depune proiecte pentru a obține fonduri nerambursabile din bugetul Consiliului Județean persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial, asociații ori
fundații constituite conform legii și culte religioase recunoscute de lege. Partea de cofinanțare, suportată de beneficiar pentru proiectele depuse, va fi de minimum 10% din valoare totală a proiectului. Atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă se face exclusiv pe baza
selecției publice de proiecte, procedură care cuprinde mai multe etape. „Atragerea societății civile în procesul de dezvoltare economică și socială a județului este foarte importantă într-o democrație care se dorește funcțională, sugestiile și propunerile venite din partea sectorului neguvernamental fiind, de cele mai multe ori, realiste și bine fundamentate”, a declarat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.
Program
Consiliul Județean Suceava acordă finanțări nerambursabile în domeniile asistență socială, culte și sport
