Inițiativă

Conservatorii suceveni propun momente de reculegere în școli în memoria eroilor Revoluției



Conservatorii suceveni au solicitat Inspectoratului Școlar Județean să recomande unităților de învățământ ca în perioada 18-22 decembrie, la începerea orelor de curs, să se intoneze imnul de stat și să se păstreze un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluției. De asemenea, s-a cerut ca în orele de dirigenție și istorie să se sublinieze însemnătatea Revoluție din decembrie 1989 pentru poporul român. „Partidul Conservator, Filiala Județeană Suceava, vă roagă respectuos ca, în săptămâna 18 – 22 Decembrie 2006, la recomandarea dumneavoastră, în toate școlile și liceele de pe raza județului Suceava, la începerea orelor de curs, să se intoneze Imnul Național al României și să se păstreze un moment de reculegere în memoria eroilor revoluției române. De asemenea, în orele de dirigenție și istorie, să se sublinieze însemnătatea revoluției din decembrie 1989 pentru poporul român”, se arată în adresa trimisă de conservatori șefului Inspectoratului Școlar Județean, Petru Carcalete.



Recomandări