CONPIROM și UGIR – 1903 vor să discute cu Băsescu despre soluții de ieșire din criză



Confederația Patronală din Industrie, Agricultură, Construcții și Servicii (CONPIROM) și Uniunea Generală a Industriașilor din România UGIR – 1903 i-au transmis miercuri președintelui Traian Băsescu că și-ar dori o întâlnire între acesta și conducerea celor două organizații.
„Scopul acestei întâlniri îl reprezintă prezentarea unui set de măsuri obiective și realiste pentru ieșirea din situația critică în care se află țara în acest moment și de încercare de redresare a economiei românești”, se arată într-un comunicat al CONPIROM.
Organizația menționează că cele două structuri patronale „au adresat președintelui (…) rugămintea de a organiza o întâlnire cu membrii de conducere a celor două organizații”, ca urmare a situației economice dificile și a reacțiilor la măsurile de austeritate anunțate după negocierile cu FMI.
Băsescu a anunțat că salariile din sectorul bugetar vor scădea cu 25% și pensiile cu 15%, măsuri contestate de sindicaliști.