Trimis după gratii

Condamnare cu executare pentru un șofer beat, fără permis și care și-a dat un nume fals



Un bărbat din comuna Adâncata a fost condamnat, zilele trecute, la 11 luni de închisoare cu executare, pedeapsa fiind aplicată pentru că acesta a condus beat și, având permisul de conducere anulat, și-a declarat o identitate falsă. Condamnarea a fost emisă de Judecătoria Suceava, inculpatul, Dumitru Grosu, în vârstă de 41 de ani, mai având speranța schimbării condamnării cu executare la recurs.
În condițiile în care mulți șoferi băuți care au omorât oameni au scăpat cu pedepse cu suspendare, decizia este una aparent surprinzătoare. Pe de altă parte însă, în cazul acestuia este vorbi de un cumul de infracțiuni, inclusiv infracțiunea de fals privind identitatea.
„Două-trei pahare de coniac și o bere”
Dumitru Grosu plătește acum pentru o fapta comisă pe 13 februarie 2009. La acea vreme, bărbatul, aflat la volanul unei Dacii cu numărul de înmatriculare SV-04-ZJT, a fost tras pe dreapta pe DN 29 A, pe raza comunei Adâncata.
Conform rechizitoriului de trimitere în judecată al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, acesta era în stare de ebrietate (cele două probe biologice de sânge recoltate după accident au indicat alcoolemii de 1,50 la mie, respectiv 1,30 la mie). De altfel, pe parcursul anchetei învinuitul avea să recunoască faptul că a consumat „două-trei pahare de coniac și o bere”.
Minciuna a ținut zece zile
Beat și știind că permisul de conducere îi este anulat (măsura a fost luată în 2008 tot pentru consum de alcool la volan), acesta a declarat că nu are buletinul la el, dar se numește Ioan Dănuț Grosu, cel care de fapt este vărul său. Pentru că a indicat toate datele din buletinul vărului, agentul de poliție a fost dus în eroare. Ulterior, învinuitul a mai dat o declarație olografă cu același nume, Ioan Dănuț Grosu, apărând sub această identitate și în buletinul de examinare clinică.
Totul avea să iasă la iveală pe 23 februarie 2009, în momentul în care adevăratul Ioan Dănuț Grosu s-a trezit citat de organele de poliție pentru fapta vărului său.
Angajat APIA, știa datele vărului de la completarea datelor pentru subvenții
După audieri, acesta din urmă a declarat că singurul care îi cunoaște datele este vărul său, Dumitru Grosu, care, în calitate de angajat al Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava, a completat în numele său cereri pentru acordarea de subvenții agricole.
Pus în fața faptului împlinit, Dumitru Grosu a recunoscut că a dat declarații false privind identitatea.
De precizat că la momentul depistării în trafic a existat și un martor care a confirmat că șoferul se numește Ioan Dănuț Grosu. Ulterior, acesta a declarat că îi știa șoferului doar numele de familie, Grosu, și că era singura persoană pe care o știa în sat cu acest nume, astfel că a fost convins că nu greșește.
În privința polițistului care a întocmit procesul verbal pe un nume fals, s-a stabilit că acesta „a acționat fără intenția de a altera conținutul actelor oficiale pe care le-a încheiat, prin atestarea unor date nereale, date care i-au fost furnizate de Dumitru Grosu”.