Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava organizează, în perioada 22-24 februarie, cea de-a XVIII-a ediție a Concursului de interpretare instrumentală „Cel mai bun interpret”, competiție adresată elevilor din clasele III-VIII înscriși la colegiul sucevean.
40 de elevi s-au înscris în cadrul celor trei secțiuni – Pian, Coarde și Instrumente de suflat.
Potrivit reprezentanților Colegiului de Artă, „această competiție internă are rolul de a-i pregăti pe elevii unității pentru olimpiada zonală de muzică, din martie, de la Iași. Vrem să-i identificăm pe elevii care pot face față competițiilor de o mai mare amploare, să îi familiarizăm cu atmosfera competițională și să îi pregătim pentru a reprezenta cu brio învățământul de artă sucevean”.
Președinte de onoare al juriului este lect. univ. Florin Fodor, de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, iar președinte executiv este Johannes Raimund Onesciuc, directorul adjunct al Colegiului „Ciprian Porumbescu”.
La secțiunea Instrumente de suflat din lemn, juriul este format din prof. Vasile Bolnavu, prof. Ciprian Baicu și prof. Mihaela Săveanui, iar la categoria Instrumente de suflat din alamă, membrii juriului sunt prof. Cristinel Ruscior, prof. Florin Sumanariu și prof. Petru Tabarcea. La secțiunea Coarde, vor departaja cei mai buni competitori prof. Ilie Zugrav, prof. Cristina Ungureanu și prof. Ciprian Constandache, iar la secțiunea Pian, câștigătorii vor fi desemnați de Elena Andriescu și Monica Asimionesei.
Gala Laureaților și festivitatea de premiere vor avea loc vineri, 24 februarie, de la ora 16.30, în sala Auditorium „Ioan Carp Fluerici” a Colegiului de Artă, corp A.
Parteneri ai competiției sunt Inspectoratul Școlar Suceava, Primăria Municipiului Suceava și Muzeul Bucovinei. Sponsori – Fly Music și ziarul Monitorul de Suceava.