Concurs național de electro-dance, la Suceava



Concurs național de electro-dance, la Suceava
Concurs național de electro-dance, la Suceava

Un concurs național de electro-dance, noul stil de dans originar din Franța care și-a găsit deja în România mii de adepți, va fi organizat la sfârșitul acestei săptămâni, în municipiul Suceava, la eveniment fiind așteptați participanți din peste zece județe.
Evenimentul, sub denumirea oficială „Vertifight România II”, va fi organizat, sâmbătă, 24 iulie a.c., începând cu ora 18:00, în Club Babylon.
Organizatorii, Dance Generation, comunitatea internațională a dansatorilor de electro-dance, și asociația suceveană de tineret „Youth Can Do It” au anunțat că invitatul special al competiției va fi campionul Franței la electro-dance, Reyndie, care vine pentru prima oară în România.
Francezul va face parte din juriu, alături de campionul României la electro-dance, CriZZa, și reprezentantul oficial Vertifight –brandul internațional de competiții electro-dance.
Președintele asociației „Youth Can Do It”, Vlad-Alexandru Grosar, a declarat că electro-dance-ul a fost importat în România în urmă cu aproximativ doi ani și, de atunci, Dance Generation a organizat constant concursuri la nivel național.
Stilul a fost adoptat și de mulți tineri suceveni, în urma unor lecții de dans gratuite, organizate de asociația „Youth Can Do It”.
„Va fi un spectacol inedit și, după concurs, continuăm la afterpary”, a transmis Vlad-Alexandru Grosar, precizând că intrarea la evenimentul de sâmbătă este liberă.


Concurs național de electro-dance, la Suceava
Concurs național de electro-dance, la Suceava
Concurs național de electro-dance, la Suceava
Concurs național de electro-dance, la Suceava