Comisiile parlamentare de apărare au trimis un document Birourilor permanent, în care apreciază drept necesară înzestrarea Forțelor aeriene române cu avioane multirol și recomandă Guvernului să realizeze aceste obiective pe baza „transparenței și competitivității”.
Secretarul Camerei Deputaților Sever Voinescu a declarat, marți, că Birourile Permanente ale celor două Camere legislative au primit un punct de vedere al comisiilor parlamentare de apărare asupra Memorandumului aprobat de primul-ministru privind Concepția referitoare la Programul „Avion multirol al Forțelor Aeriene”.
„Considerăm necesară înzestrarea Forțelor aeriene cu avioane multirol care să servească îndeplinirii obiectivelor stabilite prin Strategia națională a țării, precum și misiunilor ce revin Forțelor Aeriene pe timp de pace – poliția aeriană – cât și pe timp de război – apărarea teritoriului național”, se arată în documentul comisiilor semnat de președinții acestora, Costică Canacheu și Teodor Meleșcanu.
Comisiile recomandă Guvernului „să acționeze pe baza legislației în vigoare, a Concepției de înzestrare cu sisteme și echipamente majore a Armatei României în perioada 2006-2025, precum și a Concepției referitoare la Programul Avion multirol al Forțelor Aeriene, pentru realizarea acestor obiective pe baza transparenței și competitivității”.
Comisiile de apărare fuseseră sesizate, în luna iunie, de conducerea Parlamentului pentru un punct de vedere. Sever Voinescu a precizat că punctul de vedere al comisiilor de apărare va fi transmis Guvernului.
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat în martie propunerea MApN de achiziționare a 24 de avioane F 16 în uz.
Achiziționarea avioanelor F 16 aprobată de CSAT cotă aproximativ 1,3 miliarde dolari, primele aparate, cu o resursă de zbor estimată la încă 10-15 ani, urmând să ajungă în România în 2013.
Ministerul Apărării preciza că cele 24 de avioane aprobate de CSAT sunt variantă Block 25, revitalizate și complet echipate, iar pachetul cuprinde asistență tehnică pentru o perioadă de 3-5 ani și pachet de suport logistic, simulatoare de zbor, pregătirea personalului navigant și tehnic, transportul, adaptarea infrastructurii de la sol, muniția, armamentul, costuri administrative.
În 4 august, întrebat de jurnaliști dacă Executivul dispune de fonduri pentru achiziționarea avioanelor F 16, în condițiile în care termenul pentru achitarea primei tranșe de bani a expirat, Boc a răspuns scurt „Nu”, fără a răspunde la alte întrebări pe această temă.