Comisiile juridice din cele două Camere și Comisia specială pentru Statut au decis, marți, în ședință comună, să aplice pentru parlamentarii aflați în conflict de interese o sancțiune pecuniară de 10% din indemnizație pe o perioadă de maximum trei luni.
Decizia a fost adoptată cu majoritate de voturi, înregistrându-se o singură abținere și a fost luată ca urmare a ultimei hotărâri a Curții Constituționale, care a stabilit că un parlamentar aflat în conflict de interese nu poate fi sancționat cu interzicerea participării la lucrările Parlamentului.
„S-a prevăzut ca sancțiunea pentru confictul de interese să fie pecuniară, respectiv reducerea indemnizației pentru fiecare zi de pedeapsă. Deci parlamentarul va putea participa la plen, la lucrări, va vota, dar nu va mai primi suma de bani pentru zilele respctive. Sancțiunea e de 10% din indemnnizație pe cel mult trei luni”, a precizat, după ședință, președintele Comisiei juridice a Camerei, Bogdan Ciucă.
El a menționat că sancțiunea privește toate drepturile bănești pe care le primește un parlamentar pentru ziua respectivă, nu și drepturile bănești primite pentru funcționarea biroului parlamentar.
Ciucă a spus că această formulă va rezolva problemele de constituționalitate, având în vedere că s-a abrogat și prevederea declarată neconstituțională prin care se sancționau parlamentarii cu interzicerea participării la lucrările Parlamentului.
Bogdan Ciucă a mai spus că sancțiunea este decisă de Biroul Permanent al Ccamerei din care provine parlamentarul și că aceasta este de maximum trei luni, putând fi acordată pe zile.
„Parlamentarul poate primi 5 zile, poate primi o lună și cinci zile de pedeapsă. Drepturile bănești se diminuează cu 10% pentru fiecare zi de pedeapsă”, a spus Ciucă.
El a arătat că Raportul comisiilor cu aceste modificări va intra miercuri în dezbaterea plenului comun.
A doua sesizare a PDL privind Statutul parlamentarilor a fost admisă, în 3 aprilie, de Curtea Constituțională (CC), în ceea ce privește neconstituționalitatea suspendării de la lucrările Parlamentului a aleșilor aflați în conflict de interese.
PDL a depus, în 21 martie, la CC, o nouă sesizare prin care solicita controlul de constituționalitate asupra ultimei forme a Statutului deputaților și senatorilor, adoptată de plenul comun al Parlamentului.
PDL susținea, în noua sesizare, că unele dintre prevederile cuprinse în ultima formă a Statutului parlamentarilor, reexaminată de Parlament ca urmare a deciziei Curții Constituționale care a admis primele obiecții de neconstituționalitate, sunt încă neconstituționale.
Potrivit sesizării PDL, prin punerea de acord a Statutului parlamentarilor cu obiecțiile de neconstituționalitate ridicate de Curte după prima sesizare, Parlamentul a menținut soluția sancționării disciplinare pentru parlamentarii aflați în conflict de interese, reducând doar pedeapsa de la șase luni la o lună.
„Reducerea perioadei de sancționare la o lună nu face ca textul astfel adoptat să fie constituțional, pentru că împiedicarea neconstituțională a exercitării mandatului există indiferent dacă această perioadă este de șase luni sau de o lună”, se menționa în noua sesizare depusă de PDL.
Mai mult, PDL susținea în sesizare că Parlamentul nu a pus de acord textul Statutului cu decizia Curții Constituționale, încălcând astfel prevederi exprese ale Constituției.
PDL mai arăta că unele dispoziții din ultima formă a Statutului parlamentarilor, adoptată în 20 martie de Parlament, au fost introduse după ce Curtea a stabilit că acestea sunt neconstituționale, referirea fiind făcută cu privire la menționea abrogării oricăror prevederi legislative contrare textului proiectului de lege.
PDL susținea totodată că implicațiile aplicării unei astfel de prevederi nu pot fi cunoscute în acest moment pentru că organul consultativ de specialitate al Parlamentului, respectiv Consiliul Legislativ, nu a fost consultat inițial, ci ulterior. În acest sens, PDL aprecia că introducerea prevederii în cauză depășește limitele cererii de reexaminare.
Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, în 20 martie, cu 360 de voturi „pentru” și 38 „împotrivă”, Statutul deputaților și senatorilor, în forma stabilită de Comisiile juridice și de Statut, legea fiind reexaminată ca urmare a deciziei din 27 februarie a Curții Constituționale.
Membrii comisiilor au decis anterior să modifice termenul în care parlamentarii găsiți incompatibili de ANI vor putea contesta raportul Agenției, de la 45 de zile la 15 zile, cum prevede legea ANI.
O altă modificare adusă în Comisii se referă la perioada de șase luni în care se interzice unui parlamentar aflat în conflict de interese să participe la ședințe, această perioadă fiind stabilită la 30 de zile.
În 27 martie, Curtea Constituțională a decis că este neconstituțională modificarea la Statutul deputaților și senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanță raportul de evaluare al ANI. De asemenea, a fost declarată neconstituțională prevederea potrivit căreia „deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese se sancționează disciplinar cu interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioadă de cel mult 6 luni”.