Comisie: Construcția de locuințe sociale a început abia în 2007, nu în 2002 cum prevedea legea



Comisia parlamentară de anchetă privind utilizarea a 2% din veniturile din privatizare pentru construcția de locuințe sociale l-a audiat pe ministrul Dezvoltării, Laszlo Borbely, care a precizat că realizarea acestor locuințe a început abia în ianuarie 2007, susține Lia Ardelean.
Președintele Comisiei, Lia Ardelean (PC), a făcut, marți, aceste precizări, arătând că Laszlo Borbely a spus, la audierile din comisie, că în perioada 2002-2003, sumele obținute din privatizări au fost repartizate exclusiv pentru stingerea datoriei publice, iar între anii 2003 – 2006, banii au fost distribuiți, tot printr-o ordonanță de urgență, dar nu pentru construcția de locuințe sociale pentru chiriașii evacuați din casele naționalizate.
Ardelean a mai spus că, în urma audierii ministrului Dezvoltării, comisia a ajuns la concluzia că abia anul trecut sumele prevăzute de legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, au început să fie folosite pentru adevărata lor destinație.
Lia Ardelean a ținut să precizeze că ministrul Dezvoltării a confirmat că a demarat construcția de locuințe sociale la presiunile constante pe care PC le-a făcut asupra Guvernului pentru a respecta legea.