Senatorii juriști au decis, în ședința de marți, că persoanele care au plecat din țară la cerere și au primit despăgubiri nu sunt îndreptățite la restituiri în natură, dând raport favorabil unei inițiative legislative de modificare a Legii 10/2001.
Propunerea legislativă de modificare a Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a fost semnată de Liliana Tomoioagă (senator PSD), Nicolae Popa (deputat PNL), Alexandru Pereș (senator PDL) și Ștefan Bardan (deputat PDL).
Proiectul de modificare a Legii 10/2001 prevede că nu sunt îndreptățiți la restituiri în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au plecat din țară, conform decretului 223/1974, și au vândut casele statului român, primind despăgubiri echitabile, la prețul pieței din acea perioadă.
Textul inițial al Legii 10 stipula că nu sunt îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
Susținătorii inițiativei legislative au apreciat că se creează o nedreptate prin faptul că foștii proprietari care au plecat din țară și au vândut casele statului român pot susține că au fost subevaluate, iar statul are obligația de a repara nedreptatea.
Propunerea de modificare a Legii 10 se dorește a fi în avantajul celor au cumpărat astfel de imobile, în baza Legii 112/1995, mai susțin inițiatorii.
Supusă la vot, inițiativa legislativă a primit raport de admitere din partea senatorilor juriști, singura abținere venind din partea senatorului social-democrat Ioan Chelaru.