Comisia Prezidențială pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice propune, în raportul lansat marți, printre altele, dezincriminarea consumului de droguri și legalizarea sexului comercial, susținând că astfel pot fi reduse, în anumite condiții, unele riscuri privind sănătatea publică.
Comisia și-a lansat, marți, la Cotroceni, în prezența șefului statului, raportul privind riscurile și inechitățile sociale în România.
În ceea ce privește consumul de droguri ilegale, Comisia propune introducerea, în cartierele cu mulți dependenți de droguri injectabile, a unor automate cu fise și cu seturi sterile de injectare, la fel ca în unele țări europene, pentru a preveni refolosirea seringilor. Comisia propune „dezincriminarea consumului de droguri – nu a traficului! – pentru a aduce la «suprafață» consumatorii”.
„Consumul de droguri trebuie descurajat, dar cu diferențele de rigoare între drogurile ușoare și drogurile tari, în special cele injectabile precum heroina, care au efecte negative devastatoare. Incriminarea consumului produce efecte secundare grave precum refolosirea seringilor, care conduce la transmiterea unor boli grave. Este imperativă și menținerea programelor și serviciilor de intervenție stradală dezvoltate de către ONG-uri și finanțarea acestora de la bugetele locale, întrucât asigură reducerea riscurilor prin asigurarea persoanelor consumatoare de drog injectabil a seringilor de unică folosință în schimbul celor deja folosite”, se arată în documentul comisiei.
Înființarea de servicii specializate pentru consumatorii de droguri în cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din subordinea Consiliilor județene este de asemenea o prioritate menționată de Comisie.
Legat de prostituție și răspândirea infecției cu virusul HIV, membrii Comisiei propun, în raport, legalizarea „sexului comercial” și înființarea de servicii și centre de specialitate prin intermediul cărora femeile care îl practică să poată beneficia, pe lângă serviciile de asistență medicală, socială și psihologică și de prezervative oferite gratis.
„Legalizarea sexului comercial (nu și a intermediarilor de servicii sexuale) ar fi o posibilitate de control a bolilor cu transmitere sexuală. Impunerea unei astfel de măsuri în absența unei analize bazate pe experiența altor state și în funcție de particularitățile României ar putea genera totuși efecte nedorite. Înființarea de servicii și centre de specialitate prin intermediul cărora femeile care practică sexul comercial să poată beneficia pe lângă serviciile de asistență (medicală, socială, psihologică) și de prezervative oferite gratis ar ameliora însă situația acestora”, se mai arată în documentul întocmit de Comisia prezidențială.
Conform datelor postate pe site-ul Administrației Prezidențiale, Comisia pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice are 23 de membri, președinte fiind prof.univ.dr. Marian Preda, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. De asemenea, comisia are doi vicepreședinți – prof.univ.dr. Vasile Ghețău, director al Centrului de Demografie Vladimir Trebici – Academia Română și Manuela Stănculescu, cercetător științific principal gradul II în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții – Academia Română.