Guvernul va extinde atribuțiile comisarilor Gărzii Financiare și angajaților Autorității Vămilor, în vederea combaterii evaziunii, și le va acorda dreptul de a opri mijloace de transport pentru control, după ce în 2009 a permis inspectorilor Gărzii să confiște bunuri și să participe la percheziții.
Noile drepturi ale comisarilor sunt prevăzute în proiectul de ordonanță de urgență privind combaterea evaziunii fiscale.
„Comisarii Gărzii Financiare și lucrătorii vamali ai Autorității Naționale a Vămilor pot opri mijoacele de transport pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu reglementate prin legile de organizare și funcționare proprii”, este stabilit în document.
Noile drepturi vor fi acordate după ce, în urmă cu un an, Guvernul a decis să extindă atribuțiile Gărzii Financiare, permițând inspectorilor să confiște bunuri, să legitimeze persoanele aflate la locul controlului și să participe activ la percheziții în localuri publice sau case, curți, dependințe și grădini, dacă există indicii că în aceste locuri sunt ascunse documente, mărfuri sau se desfășoară activități care au ca efect evaziunea fiscală.