Primăria Municipiului Fălticeni și-a deschis porțile pentru a primi colindătorii. Peste 20 de grupuri de colindători, în mare parte de la unitățile școlare din municipiu, au colindat în holul de la parter și în fața clădirii administrației locale.
Cei mai mici colindători au fost de la grupele mici de la grădinițele din municipiu, dar au fost și colindători mai mari, cum ar fi elevii jandarmi de la Școala de Subofițeri Jandarmi Fălticeni sau cei de la Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”.
O surpriză plăcută a fost prezența la ședința Consiliului Local de joi, 19 decembrie, a Grupului “Balada”, condus de prof. interpret Maria Tanasă.
Toți colindătorii au fost răsplătiți de administrația locală cu mere, colaci și dulciuri.
Vineri, 20 decembrie, primarul Cătălin Coman și viceprimarul Gheorghe Aldea au inaugurat Orășelul copiilor. Moș Crăciun a venit cu o trăsură trasă de un ponei și, după ce și-a făcut cu greu loc prin mulțime, a împărțit alături de autoritățile locale peste 1.000 de pachete cu dulciuri.