Cod galben de ploi și vijelii



Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ploi și vijelii pentru 30 de județe din centrul, nordul, estul și vestul țării, valabilă azi, între orele 2.00 și 20.00.
Potrivit avertizării emise ieri, de Administrația Națională de Meteorologie, în 31 august, între orele 2.00 și 20.00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și în toate zonele de munte va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 20 – 25 de litri pe metru pătrat și izolat 40 – 50 de litri pe metru pătrat.
„Vor fi averse, posibil cu caracter torențial, descărcări electrice și căderi de grindină. Vântul va prezenta intensificări în toate regiunile, iar la munte va sufla tare. Aceste fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice și centrale, iar în cursul zilei de mâine (marți, n.r.), cu precădere în partea de est a teritoriului”, se arată în textul avertizării.
Meteorologii menționează că în celelalte regiuni astfel de manifestări se vor semnala pe spații mai restrânse.