Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a anulat procedura de atribuire a contractului pentru furnizarea de asigurări de viață personalului MApN care va executa misiuni de luptă, valoarea primei fiind estimată la 17,58 milioane de lei.
„Prin Decizia 3236/C6/3321 din 28.06.2010, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a anulat procedura de atribuire în întregime”, se arată într-un anunț publicat pe www.e-licitatie.ro.
La finele lunii aprilie, Generali, Astra și asocierea BCR Asigurări de Viață și Omniasig au depus oferte pentru furnizarea polițelor.
„Oferta Generali a fost descalificată. Astra a contestat oferta asocierii BCR Asigurări de Viață și Omniasig pe motiv că nu se respectă legislația asigurărilor, iar CNSC a anulat procedura de atribuire. Nu știu care sunt pașii următori, dar probabil că autoritatea contractantă va relua procedura de atribuire”, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, directorul general al Astra, Radu Mustățea.
Polița ar fi trebuit să se încheie pe o perioadă de patru ani.
Contractul presupunea achiziția serviciului de asigurări de viață facultative pentru personalul Ministerului Apărării Naționale în cazuri de rănire, îmbolnăvire, invaliditate sau deces, intervenite în timpul și din cauza unor acțiuni de luptă, procesului de pregătire pentru luptă și îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului, în misiuni în cadrul forțelor internaționale în teatrele de operații și în afara acestora, pe teritoriul național și în afara acestuia.
„Locațiile unde personalul MApN este posibil să execute misiuni sunt Afganistan, Balcani, Turcia, Canada, Statele Unite, state membre ale Uniunii Europene și orice alt stat din lume”, se preciza în anunțul de participare.
MApN estima că acordul cadru va intra în vigoare la 26 august.
De-a lungul timpului, printre companiile care au asigurat personalul MApN aflat în misiune s-au numărat Ardaf și Astra.
În 2009, asigurările de viață au scăzut cu 13%, la 1,625 miliarde de lei, și-a coborât la mai puțin de 20% ca pondere în totalul veniturilor industriei, care au însumat 8,84 miliarde de lei.