Măsurile adoptate de ministrul Educației pentru înlocuirea profesorilor care se vor afla în grevă în perioada desfășurării proba de competențe lingvistice a bacalaureatului încalcă Legea privind soluționarea conflictelor de muncă, susțin reprezentanții CNS „Cartel Alfa”.
CNS „Cartel Alfa” îi atrage atenția ministrului Educației că prin afirmațiile pe care le-a făcut în ce privește desfășurarea în condiții normale a probei de competențe lingvistice a bacalaureatului, programată în perioada 31 mai – 4 iunie, prin adoptarea a diferite măsuri privind înlocuirea profesorilor care se vor afla în grevă în acea perioadă, încalcă libertatea sindicală.
„Vă rugăm să aveți în vedere că prevederile art. 53 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare, interzic înlocuirea salariaților aflați în grevă, astfel încât măsurile despre care ați afirmat că le-ați adoptat constituie o încălcare gravă a libertății sindicale”, arată, vineri, confederația sindicală într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Educației, Daniel Funeriu.
De asemenea, reprezentanții „Cartel Alfa” îi transmit ministrului Funeriu că deciziile și principiile Comitetului pentru Libertate Sindicală al Organizației Internaționale a Muncii au statuat în mod constant că dreptul la grevă este un drept fundamental al lucrătorilor și al organizațiilor lor și constituie un mijloc legitim de apărare a intereselor lor economice și sociale, iar împiedicarea lucrătorilor de a-și exercita acest drept încalcă libertatea sindicală.
„Având în vedere că sunteți cetățean francez și ați petrecut circa 10 ani din viața dumneavoastră în Franța, vă rugăm să vă reamintiți modelul de democrație în care ați petrecut acei ani, precum și dacă vreunul dintre miniștrii francezi ai educației a recurs la metode similare celor pe care dumneavoastră intenționați să le folosiți pentru a zădărnici exercitarea legitimă a dreptului la grevă al lucrătorilor din educație”, se mai arată în scrisoarea deschisă.
Sindicaliștii îi mai transmit ministrului Funeriu că vor întreprinde toate acțiunile legale și că vor sprijini toate măsurile legale având drept scop atragerea răspunderii juridice a persoanelor care se vor face vinovate de încălcarea drepturilor și libertăților sindicale.
Federațiile din învățământ au arătat, joi, într-un comunicat de presă, că înlocuirea membrilor de sindicat participanți la grevă cu alte persoane este ilegală.
„Atragem atenția că dreptul la grevă este prevăzut și garantat de Constituția României, de legislația în vigoare, precum și de pactele, tratatele și convențiile internaționale în materie, ratificate de România sau la care România este parte. Astfel, toate presiunile exercitate de MECTS și conducerea instituțiilor din subordine sunt ilegale și ne rezervăm dreptul de a formula plângeri penale împotriva persoanelor care se fac vinovate de exercitarea acestor presiuni”, au spus reprezentanții federațiilor din învățământ.
Sindicaliștii din educație intră în grevă generală din 31 mai, zi în care are loc proba de competențe lingvistice într-o limbă străină din cadrul examenului de bacalaureat.
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, vineri, că examenul de bacalaureat se va desfășura în condiții normale din 31 mai, precizând că acum ar fi probleme în județele Suceava, Iași, Harghita și Dolj, dar crede că acestea vor fi rezolvate.
Funeriu i-a atenționat pe inspectorii generali școlari că notificările pentru grevă pot fi depuse cu 48 de ore înainte de protest, iar acolo unde nu sunt notificări vor fi aplicate măsurile legale.
Ministrul Daniel Funeriu i-a rugat pe inspectorii generali școlari, în videoconferința organizată vineri dimineață, să respecte dreptul la grevă al profesorilor, dar și dreptul la muncă al cadrelor didactice care vor să participe la examenul de bacalaureat.
„Este în sarcina Ministerului Educației să pună elevul în centrul preocupărilor sale. Resping orice fel de declarații potrivit cărora Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ar exercita presiuni nefirești aspra profesorilor, directorilor sau inspectorilor generali școlari”, a mai spus Funeriu.
În urmă cu o zi, ministrul Educației declara că proba de de competențe lingvistice a bacalaureatului, programată pentru perioada 31 mai – 4 iunie, se va organiza conform graficului stabilit, 77 la sută dintre cadrele didactice anunțând că vor participa la examen.
Funeriu a prezentat, joi, și măsurile care se vor lua în centrele în care profesorii nu se vor prezenta la examenul de bacalureat. În astfel de situații, elevii vor fi arondați la alte centre, iar profesorii vor fi înlocuiți cu alții. În acest context, ministrul a precizat că nu este ilegal să înlocuiască profesorii pentru că schimbarea metodologiei se poate face printr-un ordin de ministru, mai ales că în acest caz este vorba despre interesul elevilor.
Ministrul a apreciat că elevii vor putea să susțină examenul de bacalaureat, iar în cazul în care, din diverse motive, nu vor participa la aceste probe, va exista o nouă sesiune, pentru care va fi întocmită metodologia.