CMR:Obligarea medicilor să aleagă între stat și privat aduce mari prejudicii sistemului de sănătate



Aproape 20% din medici lucrează atât în sistem public cât și în privat, iar obligarea lor să aleagă între cele două va aduce mari prejudicii, pentru că doctorii cu notorietate vor pleca acolo unde sunt mai bine plătiți, a declarat președintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.
„Nu pot spune cu exactitate câți medici lucrează în sistemul public și în privat deopotrivă. Estimez că ar fi cam 20 la sută. Riscul unui astfel de act care i-ar pune pe medici să aleagă între cele două sectoare și pe care ministrul Sănătății vrea să-l pună în dezbatere publică ar putea face ca doctori de notorietate să plece în privat, unde sunt foaret bine plătiți și unde au condiții de lucru de excepție, lăsând libere posturi”, a spus președintele Colegiului Medicilor din România (CMR).
O altă situație gravă semnalată de președintele Colegiului Medicilor ar fi aceea că medicii ar putea rămâne în sistemul public și să trateze acolo cazurile private.
„Ministrul Sănătății nu poate sta la ușă și să oprească pacienții privați să intre în spitalul public. Acest lucru va crește presiunea pe spitalul public și vor crește plățile informale. Medicii din privat plătesc la stat toate dările aferente, în schimb, prin plățile informale, nu se plătește nimic, iar presiunea pe spitalele publice va crește”, a mai spus profesorul Vasile Astărăstoae.
De asemenea, președintele CMR spune că prin acestă măsură va fi încălcat caracterul liberal al profesiei.
„Poate vă mai amintiți cazul fetiției care a mers în Anglia pentru chiuretaj. Medicul anestezist a fost așteptat mai multe ore întrucât el lucra cu contract cu mai multe spitale. În Austria, medicii au voie să lucreze în privat până la 20 la sută din timp. În Franța, pentru ca medicul să nu plece în privat, i-au fost create paturi particulare în spitalul public. În România sunt puse obstacole care nu aduc beneficii sistemului sanitar și nici pacienților”, a subliniat președintele CMR.
Profesorul Vasile Astărăstoae atenționează asupra faptului că a lua medicilor acest supliment financiar legal va crea iritare în sistem.
„Cei buni vor pleca din sistem, probabil în străinătate. Din păcate, ne-am învățat cu sistemul comunist, în care în loc să fie rezolvate problemelele reale se pun interdicții”, a adăugat Astărăstoae.
Ministerul Sănătății, Cseke Attila, a anunțat, miercuri, că va promova în Guvern un proiect prin care să elimine problemele generate de cazurile în care medicii profesează atât în spitale publice, cât și în unități private.
„Acest lucru trebuie eliminat, pentru că din punct de vedere al sistemului medical nu și-a dovedit eficiența, iar din punct de vedere al pacientului această soluție este păguboasă. Practic, astăzi se întâmplă următorul lucru: pacientul se duce la spitalul public, dimineață, i se fac analizele, și este rechemat la clinica privată de către același medic, după-masă, unde mai este de multe ori și taxat. Deci, practic, pacientul care plătește și contribuție de sănătate, plătește și după-masă o taxă pentru un serviciu efectuat de spitalul public, pe banii spitalului public, de către același medic care lucrează și în public și în privat”, a spus Cseke.
La sfârșitul lunii iulie, ministrul Sănătății declara, pentru MEDIAFAX, că pentru medicii care lucrează atât în sistemul public, cât și în cel privat ar trebui să există o delimitare clară a activității, astfel încât pacientul să nu fie pus să plătească de mai multe ori.
„Nu sunt împotriva celor care lucrează atât în sistemul de stat, cât și în cel privat, dar cred că ar fi nevoie de o delimitare clară a activității. Mă refer, spre exemplu, la medicii care fac analize bolnavilor în spitalele publice, apoi, pe baza rezultatelor obținute, îi cheamă în clinicile private și îi taxează”, a spus atunci Attila.
Ministrul Sănătății crede că în aceste cazuri este de fapt mai mult o problemă de etică.