Copilul de trei luni accidentat de fostul prefect al județului Cluj Călin Platon pe o trecere de pietoni a murit, ieri după-amiază, astfel că șoferul va fi acuzat pe lângă vătămare corporală gravă din culpă și de ucidere din culpă.
Surse din cadrul Clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX că băiețelul a decedat.
„Copilul de trei luni a decedat, din păcate. Șansele de supraviețuire erau ca și inexistente”, au spus sursele citate.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, inspectorul Gina Pop, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în urma decesului micuțului, polițiștii vor completa încadrarea juridică pentru Călin Platon, el urmând să fie acuzat, pe lângă vătămare corporală gravă din culpă, și de ucidere din culpă.
De asemenea, mama copilului, în vârstă de 32 de ani, urmează să fie operată, luni, la Clinica de Ortopedie și Traumatologie „Alexandru Rădulescu” din Cluj-Napoca.
Fostul prefect al județului Cluj Călin Platon, în prezent inspector guvernamental, a lovit cu mașina, vineri seară, o femeie și copilul acesteia, care se aflau pe o trecere de pietoni dintr-un cartier din Cluj-Napoca, în urma accidentului cele două victime fiind transportate în stare gravă la spital.
„Accidentul a avut drept cauză neacordarea de prioritate pietonilor. Șoferul unui autoturism, Călin Gavril Platon, a lovit pe o trecerea de pietoni din cartierul Grigorescu o femeie de 32 de ani care traversa strada regulamentar împingând un cărucior în care se afla un copil de trei luni. Ambele victime au fost rănite grav și au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgențelor”, declara purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere Cluj, Sorin Precup.
Șeful Clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, Ștefan Florian, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX că micuțul a fost operat sâmbătă la unitatea medicală, intervenția fiind una complexă.
„Băiețelul a fost adus, sâmbătă, la Clinica de Neurochirurgie, unde l-am operat. A fost o intervenție complexă, traumatismele intracraniene sunt grave. Starea sa este extrem de gravă, șansele de supraviețuire sunt extrem de mici”, spunea Florian.
Potrivit reprezentanților Unității de Primire a Urgențelor (UPU) Cluj-Napoca, unde au fost internați vineri seară mama și copilul de trei luni loviți pe trecerea de pietoni, băiețelul a fost transportat la Clinica de Pediatrie, fiind supus unei intervenții chirurgicale, după care a fost trimis la Clinica de Neurochirurgie.
De asemenea, mama acestuia a fost internată la Clinica de Ortopedie și Traumatologie „Alexandru Rădulescu” cu fracturi la gamba dreaptă.
Potrivit medicului de gardă al Clinicii, pacienta va trebui operată și va mai rămâne internată o perioadă.
„Pacienta accidentată a fost diagnosticată cu fractură cominutivă deschisă oase la gamba dreapta și fractură metatarsiene la piciorul drept. Va trebui operată și va mai rămâne internată o perioadă”, a precizat medicul.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, inspectorul Gina Pop, a declarat că, în urma cercetărilor făcute în acest caz, s-a stabilit că fostul prefect Călin Platon avea permisul de conducere suspendat, însă avea dovada înlocuitoare. Ulterior, s-a stabilit că dovada era expirată.
„În urma cercetărilor s-a constatat că Platon avea dovada expirată și este cercetat și pentru conducere pe drumurile publice cu permisul suspendat. Dovada i-a fost eliberată în data de 5 august și avea valabilitate 15 zile. Permisul de conducere i-a fost suspendat pentru depășirea vitezei legale”, a precizat Pop.
Platon avea permisul suspendat pentru 90 de zile.
Inițial, Poliția a deschis pe numele lui Călin Platon dosar penal pentru vătămare corporală gravă din culpă.
Platon a fost subprefect al județului Cluj și prefect între 2008 și 2009, iar în prezent este inspector guvernamental.