CJ are nevoie de aproape 10 milioane de euro pentru repararea a 13 poduri



Consiliul Județean Suceava are nevoie de aproape 10 milioane de euro pentru lucrările de refacere a podurilor distruse de inundațiile din lunile iunie – iulie. Consilierii județeni au adoptat în ultima ședință studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico – economici pentru lucrările de intervenție urgente pentru repunerea în circulație a 13 poduri de pe drumurile județene, valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la 40,5 milioane de lei.
Mai mult de o treime din această sumă, respectiv 16 milioane de lei, este necesară pentru refacerea podurilor de peste râul Suceava din localitățile Verești și Liteni. Cele două poduri au fost grav afectate de inundațiile din perioada iunie – iulie a.c., în momentul de față traficul fiind întrerupt în totalitate. De precizat că în situația în care ar exista fonduri, lucrările de refacere a celor două poduri ar dura 12 luni.
Pe lângă cele două poduri, administrația județeană are nevoie de fonduri pentru lucrări de intervenție în vederea repunerii în funcțiune la alte 11 poduri, două în Mănăstirea Humorului, cinci în Todirești, și câte unul în Ostra, Ilișești, Pîrteștii de Jos și Straja.
Pentru obținerea fondurilor necesare reparării celor 13 poduri, Consiliul Județean Suceava a solicitat sprijin financiar Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. În răspunsul ministerului se arată că lucrările la cele 13 poduri afectate de inundații vor fi contractate prin Compania Națională de Investiții, după transmiterea documentelor justificative.