Conducerea Consiliului Județean Suceava a înaintat o adresă către Transgaz prin care îi invită pe reprezentanții acestei companii să vină în Suceava pentru a demara procedurile de preluare a conductelor de gaz.
Vicepreședintele CJ Suceava Daniel Cadariu a declarat că invitația a fost făcută după ce Guvernul României a aprobat transferul conductelor de gaze naturale construite prin proiectul „Suceava – utilități și mediu la standarde europene” către compania Transgaz.
Cadariu a arătat că, după transferul magistralelor, urmează ca investițiile să fie continuate de Transgaz, respectiv construcția conductelor de gaz pe rutele Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei și Păltinoasa – Rădăuți.
„Este vorba de 131 kilometri de conducte, precum și racordurile necesare, care urmează să fie finalizate de Transgaz din fonduri proprii”, a spus vicepreședintele CJ Suceava.
Câmpulungenii vor avea căldură din noiembrie
Daniel Cadariu a mai adăugat că Ministerul Economiei va organiza, pe data de 30 noiembrie 2009, licitația pentru desemnarea operatorului care va asigura distribuție de gaze în localitățile Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta, Vama, Vatra Dornei și Pătrăuți.
„Din discuțiile purtate cu reprezentanții Ministerului Economiei a rezultat faptul că există firme interesate să participe la licitație, acestea cumpărând caietul de sarcini, ceea ce ne face să sperăm că, de această dată, licitația va fi adjudecată de către un operator”, a declarat Cadariu.
El a mai adăugat că pentru asigurarea încălzirii populației din Câmpulung Moldovenesc s-a identificat deja o soluție provizorie, în sensul achiziționării de combustibil lichid ușor, urmând ca în luna noiembrie 2009 agentul termic să fi distribuit în municipiu.