Aproximativ 7.500 persoane au vizitat, sâmbătă, Palatul Parlamentului, în cadrul acțiunii „Porți deschise”, iar Camera Deputaților a fost deschisă pentru vizitare și duminică, 2 Mai, între orele 10.00 – 16.00.
Camera Deputaților a precizat că aproximativ 7.500 de cetățeni au fost prezenți la evenimentele găzduite pe parcursul zilei de sâmbătă: un concert de muzică populară, un târg de produse tradiționale românești și o expoziție de fotografii realizate în perioada în care se construia Palatul Parlamentului.
În premieră, vizitatorii au putut merge în subsolul aferent sălii „C.A.Rosetti”.
Camera Deputaților va fi deschisă și duminică, 2 mai, între orele 10.00 – 16.00, iar accesul se face prin intrarea dinspre Piața Constituției.
Camera și-a propus să organizeze cinci acțiuni „Porțile deschise” pe an, evenimentul din 1 mai-2 mai fiind al doilea din anul 2010. La precedenta ediție, din februarie 2010, s-au înregistrat aproximativ 20.000 de vizitatori.