Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat , luni, pentru MEDIAFAX, că România va participa la misiunea UE din Kosovo deoarece aceasta a fost anunțată înaintea declarării independenței, dar și pentru că misiunea nu se duce în zonă la invitația Priștinei.
Întrebat în legătură cu ceea ce s-a discutat luni, la CAGRE, pe tema Kosovo, ministrul român de Externe a explicat că „a fost o discuție destul de lungă și, prin rafinări succesive, s-a ajuns la soluția unui document la care delegația spaniolă a avut o contribuție decisivă”.
Ministrul a spus că documentul, propus de delegația spaniolă, a beneficiat de sprijinul României, Greciei, Slovaciei, Ciprului, dar și al unor țări care este de așteptat să recunoască independența Kosovo.
Potrivit lui Cioroianu, documentul prevede în forma sa finală, în mod explicit, că fiecare stat membru va decide conform cu practica națională și legea internațională asupra relațiilor pe care le va avea cu Kosovo, astfel încât recunoașterea rămâne o prerogativă națională.
Ministrul de Externe a mai spus că în paragraful al treilea al concluziilor se face trimitere la concluziile Consiliului European de la 14 decembrie, astfel încât spiritul acestuia va fi menținut, în sensul că nu va fi o recunoaștere la nivelul Uniunii.
Cioroianu a mai spus că a păstrat legătura, pe tot parcursul zilei de luni, atât cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, cât și cu președintele Traian Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că mandatul delegației române la CAGRE este de a face toate eforturile pentru a găsi aliați pentru apărarea interesului său național și regional, iar din documentul final să fie eliminată orice referire la independența Kosovo ca „element de facto”.