Ministerul Agriculturii va menține actualele subvenții acordate producătorilor, sprijinul acordat fiind consistent, a declarat, joi, ministrul de resort, Dacian Cioloș, după ce Federația Agrostar a anunțat că, în lipsa majorării subvențiilor, prețurile alimentelor vor crește.
„Ceea ce există în acest moment, ca subvenții, cred că este consistent, dar vom mai avea discuții cu reprezentanții producătorilor. (…) Prețurile și costurile produselor alimentare țin de mecanismele pieței”, a declarat Cioloș într-o conferință de presă.
Membrii Federației Agrostar au amenințat, miercuri, cu proteste de amploare, la București și Bruxelles, cerând Guvernului adoptarea unei politici reale pentru subvenționarea agriculturii, care presupune reducerea cu 50% a prețului la motorină, precum și sprijin financiar pentru fiecare sector agricol.
Sindicatele agricultorilor au avertizat că, din martie, vor începe protestele prin pichetarea, în aceeași zi, a sediilor Ministerului Agriculturii și Reprezentanței Comisiei Europene la București. De asemenea, sindicaliștii vor recurge la un miting și un marș în Capitală, unde sunt anunțați 30.000 de țărani, fermieri și producători, a afirmat președintele Federației Agrostar, Nicolae Ștefan.
Liderul sindical spune că, indiferent de rezultatele primite după aceste proteste, membri ai Federației Agrostar, împreună cu cei ai Federației Europene a Sindicatelor din Agricultură, vor picheta sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, urmând apoi blocarea punctelor vamale, a supermarketurilor și principalelor căi de comunicație din România.
Sindicaliștii au trimis, din nou, marți, ministrului Agriculturii revendicările care se referă la reducerea prețului la motorină pentru agricultură cu 50% din cel practicat la pompă, spunând că agricultorii din Franța, de exemplu, beneficiază de această reducere, plătind 0,54 euro pe litrul de combustibil.
O altă solicitare a agricultorilor se referă la prezentarea de către Ministerul Agriculturii a unei strategii de combatere a secetei, fără de care, spun ei, nu se mai poate face agricultură. Potrivit unei decizii a prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu, acest program a avut termen de finalizare 15 noiembrie 2007.
Liderul sindical a declarat că agricultorii au nevoie urgentă de un sprijin financiar defalcat pe sectoare de activitate, pentru a putea începe campania de primăvară, astfel încât să existe o piață mai bine aprovizionată și cu prețuri mai mici. Astfel, pentru producția protejată de legume și fructe (sere, solarii) sindicaliștii cer 2.000 de lei la hectarul cultivat, pentru legume și fructe de câmp – 1.450 de lei, pentru pomicultură și floricultură – 1.230 de lei, pentru vița de vie – 1.050 de lei, pentru sectorul vegetal și cultura mare – 750 de lei, pentru sectorul zootehnic, respectiv bovine – 0,5 lei pe litrul de lapte, iar pentru ovine și caprine – 0,4 lei pe litrul de lapte.
O altă cerere a sindicaliștilor o reprezintă elaborarea Programului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (PNADR), inclusiv normele metodologice, pentru a putea fi atrase investițiile Uniunii Europene.
Nicolae Ștefan a spus, totodată, că a solicitat Ministerului Agriculturii să-i informeze cu privire la rezerva de stat la grâu, pentru că există informații potrivit cărora în luna aprilie acest stoc ar putea fi epuizat.
Sindicaliștii spun că prețurile la toate produsele urmează să crească, în primul semestru, în medie cu 20-25%, astfel că la pâine va fi înregistrată o majorare cu 35%, la legume și fructe – 25-30%, la carnea de porc – 10-15%, la lapte – 10-15%.