Șeful DAE, Adrian Ciocănea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu există o evoluție negativă în ceea ce privește taxa auto, soluția acestei probleme fiind cunoscută și acceptată de către Comisia Europeană.
Adrian Ciocănea a declarat de asemenea că nu poate vorbi despre o lipsă de comunicare între Comisia Europeană și Guvernul român în ceea ce privește taxa auto. De altfel, potrivit oficialului român, o soluție a problemei a fost deja găsită de Guvern, care a comunicat-o la timp Comisiei, iar Executivul european a acceptat-o.
Ciocănea a adăugat că mai există o serie de probleme de detaliu care trebuie soluționate. El a precizat că problema intrării într-o fază contencioasă rămâne în discuție atât timp cât nu există o ordonanță a Guvernului, dar a subliniat în mod repetat că soluția a fost găsită, iar un act normativ urmează să fie adoptat.
Oficialul român a precizat că nu s-a primit niciun document de la Bruxelles care să ateste existența vreunei probleme pe această temă.
De asemenea, Reprezentanța CE la București a comunicat, la solicitarea MEDIAFAX, că „în primăvara anului 2007, Comisia a semnalat României, printr-o scrisoare de somare, că normele naționale privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor nu erau considerate compatibile cu articolul 90 din Tratatul CE”. Potrivit sursei citate, „România nu a reușit să prezinte argumente satisfăcătoare în răspunsul său și, în pofida discuțiilor intense cu Comisia, nu a modificat textul legislației contestate”.
„În consecință, Comisia a emis un aviz motivat, solicitând în mod oficial României să pună capăt acestei încălcări a dreptului comunitar. În cazul în care, în termen de două luni, în conformitate cu articolul 226 din Tratatul CE, normele naționale relevante nu sunt modificate astfel încât să respecte avizul motivat, Comisia poate decide să sesizeze Curtea Europeană de Justiție. Procedura de constatare a încălcării legislației UE se desfășoară între administrația statului membru respectiv și serviciile Comisiei, iar publicul este informat numai când se obțin rezultate concrete (pozitive sau negative) în urma acestui proces, dar nu și cu privire la toate întâlnirile, schimburile de informații etc.”, a mai precizat Reprezentanța CE.
Contactată de MEDIAFAX, Maria Assimakopoulou, purtător de cuvânt al comisarului european pentru impozite și uniune vamală, nu s-a referit în mod concret la situația României. Oficialul european a explicat însă că potrivit procedurii generale, aplicabilă tuturor statelor, în cazul în care este semnalată o problemă se acordă un termen de două luni statului vizat iar în cazul în care nu este oferit un răspuns în acest interval este posibilă, potrivit regulilor comunitare, acționarea țării respective la Curtea Europeană de Justiție. Purtătorul de cuvânt nu a putut preciza însă dacă există discuții în acest sens la nivelul Comisiei Europene, în cazul României.