Cine iubește și lasă…

O lungă emisiune la Radio România Actualități a tras încă o dată semnalul de alarmă: SOS pădurea! Al câtelea? De mai bine de douăzeci de ani semnalăm, ne căinăm, ne îngrijorăm, ne scandalizăm și… nimic! Sau mai nimic. Un Raport al Curții de Conturi constată că, numai „în perioada 1990-2011, volumul tăierilor ilegale din pădurile României s-a menținut, cu unele fluctuații anuale, la un nivel extrem de ridicat, cele mai afectate de flagel fiind pădurile din proprietatea statului”. Deci nu particularii abuzează și taie peste măsură din perimetrele retrocedate (cu mai multă sau mai puțină îndreptățire…), ci taman pădurile statului, păzite și ocrotite de salariați bugetari, suferă cel mai abitir de pe urma hoțiilor din codru.
Așa s-a ajuns ca țara noastră să se numere printre statele cele mai lipsite de pădure (26,8% în 2011, față de 48% în 1921!). Procentajul în Anglia și Germania: 40%, în Slovenia și-n țările nordice, 70-80%… Cu mare bucurie aflăm, totuși, din spusele directorului general Romsilva, Valerian Solovăstru, că „la ora actuală, suprafața României acoperită cu păduri este de circa 30%, față de 28%, cât s-a înregistrat la ultima inventariere din anii ’80”. Bravo, iată în sfârșit o veste bună: creșterea de două procente n-o fi chiar formidabilă, dar, oricum, e-un spor, să-l aplaudăm!
Explicația saltului de două procente ne-o dă tot directorul general: „Până nu de mult, raportam doar suprafața de fond forestier, dar acum intră și vegetația din afara fondului forestier. Practic, creșterea pe care o înregistrăm se datorează mai mult includerii unor suprafețe care existau, dar nu erau tratate ca pădure.” Cum s-ar zice, afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul („Inventarierea se face la ora actuală după cele mai noi norme și aspecte ce țin de definiția pădurii”)!
Minune: a crescut pădurea datorită… reinterpretării Dicționarului limbii române! S-or fi dat și prime pentru ditamai succesul! Am și eu trei molizi în curtea casei din Iași, nu-i mare lucru, dar dacă iau în calcul și tufele de forsythia, buxusul, liliacul, hortensia, trandafirii, cei doi cacadâri sălbăticiți, caprifoiul și crizantemele, devin proprietar de pădure. Habar n-aveam! Trăiască Dicționarul! Pe de altă parte, mă tem că în totalurile astfel raportate de Romsilva sunt incluse și suprafețele proaspăt replantate, care vor fi pădure peste 30-40 de ani – dac-or mai fi, întrucât din cinci puieți plantați, rar ajung la maturitate doi-trei…
Greenpace avertizează că în România se taie cumplit: peste trei hectare de pădure în fiecare oră (probabil și mai mult, fiindcă, după noua definire, intră în calcul și tufarii curățați de pe marginea drumurilor, și schinăraia din marginea pădurii, și…, și…). Noul Cod Silvic propus de Ministerul Mediului dă semne (foarte, foarte târzii!) de trezire (dintr-o letargie, cine mai știe, poate chiar interesată…) și propune câteva măsuri logice menite să stăvilească hemoragia de lemn românesc, numai că majoritatea țin de emiterea hârtiilor și de circuitul lor ulterior – domeniu în care imaginația creatoare autohtonă s-a dovedit făr-de limite, de fiecare dată aflându-se soluții istețe, în marginea sau în afara legii. Nu se fură de ieri, de azi, s-au mai diversificat și rafinat procedeele, încuibându-se încet-încet mentalitatea păguboasă potrivit căreia românul o fi (fost) frate cu codrul, dar acuma brânza-i pe bani: taie drujbele, taie gaterele sătenilor (în comuna Bilbor funcționau nu mai puțin de 80!), gem camioanele încărcate cu bușteni ziua mare, nimeni nu vede, nimeni n-aude?
Spre deosebire de Europa cea adevărată, la noi încă nu s-a impus ca normă morală și de comportament civic respectarea pădurii, dimpreună cu dezavuarea celor ce-o distrug. Un versant de munte nu se fură cu căruța, nici cu elicopterul, taman de sub nasul celor plătiți să-l păzească. Imposibil să nu știe ce și cum polițistul comunei, primarul, preotul, săteanul cu casa-n drumul hoților, lelea Zenovia din capul uliței, învățătorul, braconierul, drumarul, Iliuță dintr-a șaptea – ca să nu mai vorbim despre lucrătorii silvici. Toți tac, pădurea moare.
Singura explicație pentru pădurile rase nu poate fi alta decât rețeaua de complicități vinovate a celor ce se fac că n-aud gaterul din ograda lui badea Gheorghe, nu văd tonele de rumeguș prăvălite-n pârâu, nici (mai ales) camioanele cu bușteni hurducându-se noapte și zi. Dea Dumnezeu ca SUMAL (noul sistem informațional integrat de urmărirea materialelor lemnoase) să descopere barem parte din hoțiile la drumul mare, fiindcă, de la „frunză verde” încoace, cu toții ne dăm mari iubitori ai pădurii, uitând vorba cântecului: „Cine iubește și lasă / Dumnezeu să-i dea pedeapsă.”
O lungă emisiune la Radio România Actualități a tras încă o dată semnalul de alarmă: SOS pădurea! Al câtelea? De mai bine de douăzeci de ani semnalăm, ne căinăm, ne îngrijorăm, ne scandalizăm și… nimic! Sau mai nimic. Un Raport al Curții de Conturi constată că, numai „în perioada 1990-2011, volumul tăierilor ilegale din pădurile României s-a menținut, cu unele fluctuații anuale, la un nivel extrem de ridicat, cele mai afectate de flagel fiind pădurile din proprietatea statului”. Deci nu particularii abuzează și taie peste măsură din perimetrele retrocedate (cu mai multă sau mai puțină îndreptățire…), ci taman pădurile statului, păzite și ocrotite de salariați bugetari, suferă cel mai abitir de pe urma hoțiilor din codru.
Așa s-a ajuns ca țara noastră să se numere printre statele cele mai lipsite de pădure (26,8% în 2011, față de 48% în 1921!). Procentajul în Anglia și Germania: 40%, în Slovenia și-n țările nordice, 70-80%… Cu mare bucurie aflăm, totuși, din spusele directorului general Romsilva, Valerian Solovăstru, că „la ora actuală, suprafața României acoperită cu păduri este de circa 30%, față de 28%, cât s-a înregistrat la ultima inventariere din anii ’80”. Bravo, iată în sfârșit o veste bună: creșterea de două procente n-o fi chiar formidabilă, dar, oricum, e-un spor, să-l aplaudăm!
Explicația saltului de două procente ne-o dă tot directorul general: „Până nu de mult, raportam doar suprafața de fond forestier, dar acum intră și vegetația din afara fondului forestier. Practic, creșterea pe care o înregistrăm se datorează mai mult includerii unor suprafețe care existau, dar nu erau tratate ca pădure.” Cum s-ar zice, afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul („Inventarierea se face la ora actuală după cele mai noi norme și aspecte ce țin de definiția pădurii”)!
Minune: a crescut pădurea datorită… reinterpretării Dicționarului limbii române! S-or fi dat și prime pentru ditamai succesul! Am și eu trei molizi în curtea casei din Iași, nu-i mare lucru, dar dacă iau în calcul și tufele de forsythia, buxusul, liliacul, hortensia, trandafirii, cei doi cacadâri sălbăticiți, caprifoiul și crizantemele, devin proprietar de pădure. Habar n-aveam! Trăiască Dicționarul! Pe de altă parte, mă tem că în totalurile astfel raportate de Romsilva sunt incluse și suprafețele proaspăt replantate, care vor fi pădure peste 30-40 de ani – dac-or mai fi, întrucât din cinci puieți plantați, rar ajung la maturitate doi-trei…
Greenpace avertizează că în România se taie cumplit: peste trei hectare de pădure în fiecare oră (probabil și mai mult, fiindcă, după noua definire, intră în calcul și tufarii curățați de pe marginea drumurilor, și schinăraia din marginea pădurii, și…, și…). Noul Cod Silvic propus de Ministerul Mediului dă semne (foarte, foarte târzii!) de trezire (dintr-o letargie, cine mai știe, poate chiar interesată…) și propune câteva măsuri logice menite să stăvilească hemoragia de lemn românesc, numai că majoritatea țin de emiterea hârtiilor și de circuitul lor ulterior – domeniu în care imaginația creatoare autohtonă s-a dovedit făr-de limite, de fiecare dată aflându-se soluții istețe, în marginea sau în afara legii. Nu se fură de ieri, de azi, s-au mai diversificat și rafinat procedeele, încuibându-se încet-încet mentalitatea păguboasă potrivit căreia românul o fi (fost) frate cu codrul, dar acuma brânza-i pe bani: taie drujbele, taie gaterele sătenilor (în comuna Bilbor funcționau nu mai puțin de 80!), gem camioanele încărcate cu bușteni ziua mare, nimeni nu vede, nimeni n-aude?
Spre deosebire de Europa cea adevărată, la noi încă nu s-a impus ca normă morală și de comportament civic respectarea pădurii, dimpreună cu dezavuarea celor ce-o distrug. Un versant de munte nu se fură cu căruța, nici cu elicopterul, taman de sub nasul celor plătiți să-l păzească. Imposibil să nu știe ce și cum polițistul comunei, primarul, preotul, săteanul cu casa-n drumul hoților, lelea Zenovia din capul uliței, învățătorul, braconierul, drumarul, Iliuță dintr-a șaptea – ca să nu mai vorbim despre lucrătorii silvici. Toți tac, pădurea moare.
Singura explicație pentru pădurile rase nu poate fi alta decât rețeaua de complicități vinovate a celor ce se fac că n-aud gaterul din ograda lui badea Gheorghe, nu văd tonele de rumeguș prăvălite-n pârâu, nici (mai ales) camioanele cu bușteni hurducându-se noapte și zi. Dea Dumnezeu ca SUMAL (noul sistem informațional integrat de urmărirea materialelor lemnoase) să descopere barem parte din hoțiile la drumul mare, fiindcă, de la „frunză verde” încoace, cu toții ne dăm mari iubitori ai pădurii, uitând vorba cântecului: „Cine iubește și lasă / Dumnezeu să-i dea pedeapsă.”
P.S. Povestea cu enterocolita steliștilor s-o creadă Mutu.