Cine este noul șef al Direcției Generale Antifraudă Fiscală

Noul șef de al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, Marin-Marius Florea, a avut atribuții de coordonare a activităților de combatere a evaziunii și fraudei fiscale, în funcții precum cea de Director general adjunct/Șef serviciu în cadrul Activității de inspecție fiscală de la DGRFP București, scrie Mediafax.Marin-Marius Florea a fost numit în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, coordonator al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în urma deciziei prim-ministrului, publicată în Monitorul Oficial nr 282, din 22 martie 2017.Florea Marin-Marius a avut atribuții de coordonare a activităților de combatere a evaziunii și fraudei fiscale, în funcții precum cea de Director general adjunct/Șef serviciu în cadrul Activității de inspecție fiscală de la DGRFP București (2015 – 2017) și respectiv Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili (în 2014). În anul 2013, a ocupat funcția de Șef administrație adjunct la DGRFP București, activitatea de inspecție fiscală, iar în perioada 1998-2003 a fost inspector, la Direcția Generală de Control Fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, se arată într-un comunicat al Fiscului.

Recomandări

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Proiectul de restaurare a Palatului Administrativ Suceava a primit premiul special al juriului, la Trienala națională de restaurare 2025