LĂMURIRI

Cinci întrebări pentru Poliție



Articolele din ultimele trei numere ale cotidianului „Monitorul de Suceava” au stârnit vii controverse despre activitatea Poliției Fălticeni și nu numai. Pentru că pe site-ul ziarului au apărut diferite comentarii potrivit cărora articolele au fost scrise la comandă, ne simțim datori să infirmăm acest lucru. De altfel, în numărul de sâmbătă, adjunctul șefului IJP Suceava, comisar șef Mircea Smoleac, a confirmat că la Poliția Fălticeni se efectuează o serie de cercetări pentru a lămuri dacă în cazurile semnalate de cotidianul nostru s-au întreprins toate diligențele pentru rezolvare sau dacă este vorba și de deficiențe de organizare și implicare. De aceea, pentru a clarifica situația de la Fălticeni, „Monitorul de Suceava” lansează public mai multe întrebări conducerii Inspectoratului Județean de Poliție.
1. De ce în scandalul de la Slatina s-a intervenit abia după apariția în „Monitorul de Suceava” a unui articol scris ca urmare a plângerilor sătenilor și nu ca o consecință a activității lucrătorilor de la postul local de poliție, aflat în subordonarea Poliției Fălticeni?
2. Cum explică șefii IJP Suceava multiplele cazuri de spargeri cu autori necunoscuți, furturi la pont, care se înregistrează de aproximativ un an de zile la Fălticeni?
3. Ce măsuri preventive a luat conducerea Poliției Fălticeni pentru a stopa acest fenomen al furturilor și cum s-au materializat acestea, în cazul în care au existat?
4. De ce Fălticeniul este singurul oraș din județul Suceava unde de ani buni apar grupări de crimă organizată, găști de cartier, care sunt anihilate abia după implicarea autorităților de la Suceava, vezi cazurile Pantelimon și Blană?
5. Se confruntă Poliția Fălticeni cu o lipsă de oameni și nu poate acoperi eficient toate evenimentele sau angajații actuali nu sunt competenți?
În privința comentariilor de pe site-ul ziarului nostru publicate sâmbătă, 25 februarie 2006, referitor la articolul „Poliția Fălticeni, preș în fața șmecherilor”, dorim să facem o precizare. Comentariile postate pe site după ora 18.30 nu au mai putut fi prinse în pagină deoarece, din motive tehnice, ziarul a intrat la tipar ceva mai devreme. Pentru o corectă informare a opiniei publice, comentariile apărute la acest articol după ora 18.30 le vom publica astăzi.



Recomandări

Suceveni lăsați fără banii din cont după ce au accesat un link capcană, în timp ce încercau să vândă produse

Suceveni lăsați fără banii din cont după ce au accesat un link capcană, în timp ce încercau să vândă produse
Suceveni lăsați fără banii din cont după ce au accesat un link capcană, în timp ce încercau să vândă produse

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție