O mie cinci sute. Trei sute patruzeci numai în nouă ani, între 1980-1989. Acestea sunt cifrele oficiale referitoare la numărul de copii care au murit în cumplitul „orfelinat al groazei” de la Siret. Numărul real însă nu-l știe nimeni. Nici administrația locală, nici actuala conducere a Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret, nici preoții care i-au dus la groapă, nimeni. Nu le-a avut nimeni grija cât au fost în viață, ai nimănui sunt și după moarte. Cimitirul inocenților de la Siret este un loc de o tristețe copleșitoare.
„Poate o mie, poate mai mult de o mie” de copii din orfelinat au fost îngropați la cimitirul din Siret
Preotul Vasile Merlă slujește din 1982 la Biserica „Sf. Dumitru”, a cimitirului orașului Siret. Aici, în spatele bisericii, se întinde locul în care au fost îngropați de-a lungul timpului toți copiii care și-au dat sufletul în fostul Spital de Neuropsihiatrie Infantilă Siret sau „Orfelinatul Groazei”, cum este cunoscut. „Când eram solicitați, mergeam la morga spitalului și luam trupul neînsuflețit al celui căruia trebuia să-i facem înmormântarea. Îl aduceam în biserică și făceam slujba de înmormântare. Nu pot să vă spun exact câți am înmormântat eu. Zeci, câteva sute, poate. Peste 100 sigur, în cei peste 30 de ani, de când sunt aici”, afirmă preotul. De înhumarea copiilor s-au ocupat atât el, cât și ceilalți doi preoți ai parohiei, așa că nu poate estima câți au fost: „Nu avem o evidență clară. Poate nici nu am fost chemați de fiecare dată. În spital nu aveam acces, ca să știm câți au decedat sau dacă pe toți i-am adus noi aici. De multe ori îi aduceau la poarta bisericii și îi aduceam noi în biserică, fără să mai treacă pe la casa lor mortuară”.
Responsabilul cu curățenia din cimitir, Ioan Mateiciuc, ne spune că aici sunt „poate o mie, poate mai mult de o mie”. „Nimeni nu știe câți copii sunt înmormântați aici. Pe vremea lui Ceaușescu mureau pe capete”, afirmă el.
Evidența morților nu o are nici Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, care a preluat o parte dintre locatarii fostului orfelinat: „Noi suntem instituție nou înființată, după 2003, și nu am moștenit arhiva”, ne spune directorul Tiberiu Rotaru.
Oamenii din vecinătatea cimitirului nu știu nici ei mai multe. Vasile Bozonc este de 62 de ani vecin cu cimitirul. La fostul orfelinat afirmă că n-a fost niciodată, abia după 1990 a aflat despre ororile care s-au petrecut dincolo de ziduri. Știa, la fel ca toți locuitorii orașului, că mureau mulți copii acolo, dar nu s-a întrebat niciodată de ce. „Înainte, pe timpul lui Ceaușescu, mureau mult mai mulți, nu chiar în fiecare zi, dar unul la câteva zile da”, își amintește el.
Buruieni de peste un metru cresc nestingherite peste mormintele copiilor
Nici după crucile din cimitir nu-i poți găsi pe copii pentru că, deși ei sunt înmormântați într-un loc separat de restul oamenilor, pe mormintele lor buruienile trec de un metru. Iarba înaltă, din care se ițesc din loc în loc cruci mici de lemn sau de fier ruginit, se leagănă sub adierea vântului precum orfanii aruncați de propriile familii în universul concentraționar de la Siret. Câte o cruce mai înaltă se strecoară printre gratiile formate din crengile împletite ale unui arbust. Flori sălbatice, albastre și galbene amintesc de chipurile slăbite peste măsură pe care am apucat să le zărim în primii ani după 1990, în spatele porților verzi metalice care rupeau orfelinatul de restul lumii și care au ascuns atrocități de neimaginat. Bătăile, înfometarea, violurile sistematice, mizeria crâncenă făceau ca acești copii să fie pregătiți oricând să moară pentru că moartea era singura lor cale de scăpare din infern.
Și dacă în orfelinat aveau măcar un număr, după ce au trecut la cele veșnice puțini mai au parte de o cruce sau de un nume pe cruce. „Aici odihnește Jar Valentina/ 1963 – 1972”. O cruce de fier ruginită, cu o dantelărie de fier forjat și o coroniță cu trandafiri și crizanteme albe de plastic arată că aici este îngropată o fetiță de doar 9 ani. Ca un rânjet ironic, pe cruce este prinsă cu patru nituri o inimă albă de tablă pe care scrie: „Voi care m-ați iubit/Nu plângeți c-am murit/Nu lacrimi cer eu vouă/ Vă cer numai atât/Păstrați-mi amintirea”.
Cine o fi iubit-o și o fi plâns-o pe micuța Valentina, moartă la doar 9 ani în iadul care a fost la orfelinatul din Siret?
O cruce mică din lemn îngropată în mărăcini ne spune că acolo a fost îngropat în 1975 un băiețel pe nume Romulus, născut în 1969. Șase ani. Pe unele nu se mai vede scrisul. Pe altele nici n-a fost scris ceva, vreodată.
Câțiva copii, patru sau cinci, prin cine știe ce minune au chiar mormânt adevărat, cu gărduț, plăcuță cu numele lor, o floare și urme de lumânări aprinse. De două morminte, chiar din față, știm sigur că au fost „adoptate”. Unul, de un voluntar de la fundația ”O nouă viață” din Siret, care a preluat o parte dintre copiii din fostul orfelinat, și altul, de un rădăuțean, care nici măcar nu a cunoscut copilul de al cărui mormânt are grijă, dar a aflat din presă ce viață chinuită au avut copiii de aici.
Toate instituțiile își declină responsabilitatea îngrijirii mormintelor orfanilor
Am încercat să aflăm din ce motive, totuși, locul în care își dorm somnul de veci copii din orfelinatul de la Siret este lăsat în paragină, cu atât mai mult cu cât de jur împrejur mormintele celorlalți și cimitirul, în ansamblul său, arată impecabil. Cine ar trebui să aibă grijă ca acești copii să aibă parte, măcar după moarte, de un așezământ decent?
„Rar vine cineva la câte un mormânt. Un domn cu barbă, o călugăriță și, de Ziua Morților, un preot, Melniciuc”, ne spune îngrjitorul Ion Mateiciuc.
„Nu se ocupă nimeni de morminte. Tot ce putem noi face, din fonduri proprii, donații, sponsorizări, este ca o dată pe an să facem o așa-numită pomenire după ritul ortodox, cu tot ce înseamnă asta, inclusiv o mică igienizare. Dăm cu coasa, punem o coroană, chemăm un preot, luăm copiii, împărțim pomeni, exact cum spune tradiția. Asta este absolut tot ce putem face la ora actuală. Plus să ne ocupăm de înmormântările care survin odată cu activitatea spitalului”, ne-a declarat directorul Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, Tiberiu Rotaru.
„Mai vin la morminte, dar puțini. O familie din Vaslui, cineva de prin Brașov, cineva de la București mai fac slujbe de pomenire”, ne lămurește și preotul Merlă despre câtă lume își mai amintește despre copiii nimănui. În privința curățeniei, fața bisericească apreciază că este responsabilitatea tuturor – administrație locală, biserică, spital, comunitate.
Ne promite că se va ocupa personal ca partea de cimitir în care și-au găsit odihna chinuiții orfani să fie curățată de buruieni și îngrijită: „Dacă treceți peste o săptămână pe aici, va fi totul pus la punct. Anual facem curățenie, dar trebuie să facem mai des. La o dată pe an, lucrurile arată cum arată astăzi și nu sunt bune”.
Două morminte au fost „adoptate”
„Adoptarea” unui mormânt de către localnici, după exemplul rădăuțeanului care a făcut asta, i se pare o inițiativă lăudabilă, dar este sceptic că va găsi mulți adepți. Speră însă ca măcar cei care au lucrat la fostul orfelinat și cei care au știut ce se întâmplă acolo să vină la cimitir și să preia câte un mormânt în grijă, „ca o ispășire a greșelilor pe care le-au făcut în timpul cât au fost cu ei acolo”.
„Adopția mormintelor ar fi ideală, dar dacă n-au fost în stare să aibă grijă de ei în viață – foarte puțini au luat un copil de acolo sau măcar să aibă grijă de ei acolo, fără să îi ia – după moartea lor cu atât mai puțin. Dar este un lucru creștinesc să porți grijă de un mormânt, să ai grijă de el câtuși de puțini. Voi face apel în biserică, dar primul pas noi îl vom face”, a promis preotul Merlă.
Tot dintr-o inițiativă privată, la intrarea în „cimitirul orfanilor” a fost ridicat și un monument. „L-a ridicat un domn Malițchi, cu binecuvântarea ÎPS Pimen”, ne spune preotul Merlă.
Doi îngeri țin o inimă pe care scrie „Dumnezeu să-i odihnească în împărăția cerurilor”. Nișele pentru candele, în formă de casă, arată a cuiburi de pasăre, cu pietricele și crenguțele aduse de vânt înăuntru. Aprindem și noi o lumânare și rostim în gând rugă pentru odihna sutelor sau poate miilor de suflete frânte, pentru a căror torturare nu a plătit încă nimeni.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a depus un denunț pentru tratamentele aplicate copiilor în anii 1980-1989
În luna iunie a acestui an, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus un denunț la Parchetul General pentru tratamente neomenoase aplicate în perioada regimului comunist copiilor internați în Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă Siret. Denunțul vizează, pentru început, perioada 1980-1989, când au murit 340 de copii.
Potrivit IICCMER, din 1956, de când a fost înființat Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă Siret, până în 2001, au fost internați aici 8.586 de copii. Dintre aceștia, și-au pierdut viața aproape 1.500.
Denunțul depus la Parchetul General de IICCMER vizează, „din rațiuni de timp și resurse umane limitate, știind că investigația este de mari proporții”, perioada 1 ianuarie 1980 – 22 decembrie 1989, când s-au înregistrat 340 de decese. Cele mai multe au avut loc în 1981, când au murit 81 de copii, în timp ce în 1991, datorită implicării unor organizații, au avut loc două decese.
Numărul declarat al deceselor a scăzut începând cu anii 1983 și 1984, – în 1984 s-au înregistrat 12 decese, ca urmare a transferului masiv de copii către alte unități din țară. Registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile de la finele lunii noiembrie 1983. Investigațiile IICCMER vor continua pentru a putea determina traseul fiecărui copil transferat în acea perioadă.
Potrivit Institutului, majoritatea deceselor aveau loc în lunile de iarnă, cauzele acestora fiind, în cea mai mare parte, afecțiunile pulmonare, epilepsiile, afecțiunile cardiace, renale, hepatice, gastrointestinale. Pe grupe de vârstă, cele mai multe decese au fost înregistrate la grupa de vârstă 1-4 ani (mai mult de jumătate), urmate de grupele 5-10 ani, 11-18 ani și peste 18 ani.
Din „Orfelinatul Groazei” a mai rămas în picioare doar un perete
În ceea ce privește proveniența copiilor decedați, cei mai mulți erau din localități din județul Suceava sau județe învecinate, dar și din zone mai îndepărtate precum București, Bihor, Timiș, Dâmbovița sau Constanța.
Contextul istoric declanșator a fost creat în anul 1966, când în România au fost interzise întreruperile de sarcină. Consecințele au fost creșterea mortalității materne și infantile, creșterea fără precedent a numărului de copii născuți cu malformații congenitale grave, cu afecțiuni fizice și psihice, cu diverse boli moștenite sau dobândite după naștere, mii de copii ajungând orfani și un număr impresionant fiind abandonați, arată IICCMER.
Copiii erau împărțiți în trei categorii, explică reprezentanții Institutului: parțial-recuperabili, recuperabili și nerecuperabili, diferențierea fiind făcută între o categorie de minori pe care statul încerca să-i „recupereze” pentru a-i integra în producție și o categorie de copii în care statul nu era dispus să investească și pe care nici măcar nu voia să-i recunoască, pentru că reabilitarea, chiar și parțială, a copiilor, impunea cheltuieli mari, la care autoritățile contribuiau doar parțial, iar părinții erau nevoiți să acopere o parte din costuri. „Mai dificilă era situația minorilor orfani de ambii părinți, lipsiți de bunuri materiale sau rude. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, «rebuturile» fiind ascunse și, la limită, evacuate”, explică reprezentanții Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.
Experții IICCMER arată că mulți copii au murit în acea perioadă din cauza unor boli sau afecțiuni ușor de prevenit sau de diagnosticat din timp și care puteau fi tratate. Pe de altă parte, spun ei, alte cauze ale morții copiilor sunt tratamentele neomenoase la care au fost supuși.
Din „Orfelinatul Groazei” de la Siret a mai rămas azi doar un perete, pe care încă se mai văd trei personaje de desene animate, pictate probabil după 1990, când porțile vechii cazarme au început să se deschidă spre lume. Autoritățile l-au ras de pe fața pământului, ca și cum dispariția zidurilor și ascunderea mormintelor sub buruieni ar șterge și faptele înspăimântătoare care s-au petrecut acolo, în inima orașului.
