Lecția de religie

Chemarea lui Dumnezeu



Lecția de religie: Chemarea lui Dumnezeu
Lecția de religie: Chemarea lui Dumnezeu

„Privegheați și vă rugați, fiți gata că nu știți în care ceas vine sfârșitul! Și iarăși: „Pocăiește-te, omule, ca să întâmpini pe Mirele sufletelor noastre, cu candela milosteniei și a toată fapta bună aprinsă, ca să nu te găsească asemenea fecioarelor celor fără de minte, care au rămas afară de cămara Mirelui Ceresc” (Matei 25, 11-12)
Conștiința.
O, frații mei, dacă ne-am trezi până mai avem vreme să auzim glasul acestei trâmbițe, adică al mustrării conștiinței noastre și dacă acest glas al lui Dumnezeu care ne cheamă la pocăință și la părăsirea păcatelor, nu l-am trece cu vederea, ce mare fericire am avea și în veacul de acum și în cel viitor!
Acest glas al lui Dumnezeu este conștiința noastră, este trâmbița cea tainică și sfântă care călătorește cu noi în viața de aici, și pururea ne cheamă dinlăuntru spre a ne trezi și pocăi. Conștiința este pârâșul care mereu ne pârăște pe calea acestei vieți, și ne mustră când greșim. Despre acest pârâș zice, într-un anumit fel, Sfânta Evanghelie: Împacă-te cu pârâșul tău pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului (Matei 5, 25; II Corinteni 3, 5; Galateni 6, 4).
De ce nu mergem la Biserică?
În Sfânta Evanghelie de duminică, Iisus Hristos Mântuitorul lumii ne cheamă pe toți la Cina Sa cea mare. Ne cheamă la ospățul credinței adevărate. Să nu ne împotrivim nici unul, nici să părăsească cineva Biserica Ortodoxă, mama noastră care ne hrănește din învățătura dreptei credințe, și să meargă la cina sectelor care se înmulțesc mereu și înșeală pe mulți.
Ne cheamă Hristos la ospățul pocăinței, la masa mântuirii. Să nu amânăm pocăința, spovedania, rugăciunea, milostenia, Sfânta Împărtășanie, grija pentru suflet, ca în ceasul în care nu gândim, Fiul Omului va veni!
Ne cheamă Iisus Hristos la ospățul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca, clopotele bisericilor și preoții satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim măcar Duminica și la marile Sărbători cu toții la biserică?
Motive nefondate.
De ce punem motive că „ne-am cumpărat țarine”, adică griji pământești, că „ne-am cumpărat cinci perechi de boi”, adică ne-am robit de patimi cele cinci simțiri, și că „ne-am luat femeie”, adică ne-am dedat la beții și desfrânări, mai ales Duminica și de aceea nu putem veni la ospățul Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului și cu toți sfinții din cer? Căci vedem la Sfânta Liturghie, Duminica, mai mult bătrâni și văduve, dar tinerii și copiii dumneavoastră unde sunt? De ce nu vin cât mai mulți la slujbele bisericii, la Sfânta Liturghie? Hristos din cer se jertfește pe Sfânta Masă, sfinții și îngerii din cer cântă cu noi în biserică, Mântuitorul ospătează cu noi și ne hrănește cu scumpul Său Trup și Sânge, iar cei mai mulți dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se duc la beții, merg la petreceri imorale, la tot felul de păcate și ospătează cu necredincioșii, cu bețivii, cu sectanții și cu slugile întunericului?
Duminica este pentru rugăciune.
Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvântat de la biserică, de la cina cea mare a Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa liturgică și Sfânta Împărtășanie și ca citirea sfintelor cărți nu este alta pe pământ!
Ajunge o săptămână de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o zi pe săptămână, Duminica, în Biserica Domnului la Sfânta Liturghie. Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim acum și pentru suflet, că în curând vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunți, beții, certuri și desfrânări?
Să lăsăm dar tot păcatul și să ne pocăim de păcatele noastre. Creșteți-vă copiii în frica Domnului, rugați-vă mai mult și veniți la biserică, la cina cea mare a Mântuitorului Hristos. De vom face așa, și pe pământ vom fi fericiți și mulțumiți, și în cer cu îngerii, cu sfinții și cu Însuși Hristos vom cina în vecii vecilor. Amin.
(Părintele Ilie Cleopa)



Recomandări

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni