Liga Campionilor

CFR Cluj s-a bătut singură la Bordeaux



Clujenii nu au făcut o partidă prea bună la Bordeaux
Clujenii nu au făcut o partidă prea bună la Bordeaux

Campioana României, CFR Cluj, a suferit prima înfrângere în Liga Campionilor, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, de formația franceză Girondins Bordeaux, într-un meci contând pentru etapa a treia a grupei A a competiției. Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 54, când centrarea lui Yoann Gourcuff de pe partea dreaptă a fost deviată în propria poartă de căpitanul formației clujene, Ricardo Cadu. Acesta este primul autogol marcat, în faza grupelor, de un jucător al unei formații românești.
La meciul disputat pe arena Chaban-Delmas au asistat aproximativ 30.000 de spectatori.
Partida cu Girondins Bordeaux a reprezentat prima înfrângere a lui Maurizio Trombetta de când a preluat conducerea tehnică a grupării clujene. Trombetta înregistrase cinci victorii și trei remize.
Eugen Trică va fi suspendat în meciul cu Girondins de Bordeaux, ce se va disputa, peste două săptămâni, la Cluj.
Cadu spune că nu l-a auzit pe Stăncioiu la autogol Căpitanul echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu, cel care a marcat autogolul în urma căruia Girondins Bordeaux a câștigat meciul de miercuri seară, a declarat că nu l-a auzit pe portarul Eduard Stăncioiu când a strigat să lase mingea.
„Nu l-am auzit pe Edi și am lovit greșit mingea. Am crezut că e un jucător în spate. CFR a jucat bine, dar Bordeaux a avut noroc. Nu am mers la egal, am mers să câștigăm, dar Bordeaux are echipă bună și n-am reușit să facem egal. Pentru mine, Bordeaux a fost cel mai tare adversar”, a spus Cadu, la Sport.ro.
Ricardo Cadu consideră că obiectivul echipei ardelene este calificarea în 16-imile Cupei UEFA. „Meciul cu Bordeaux e decisiv pentru locul trei. Dacă vom câștiga, Bordeaux e eliminată. Obiectivul nostru a fost tot timpul locul trei, iar dacă îl depășim, cu atât mai bine”, a completat Cadu.
Jucătorul portughez a menționat că niciun coechipier nu i-a reproșat că a înscris în propria poartă.
Trombetta dorea un rezultat de egalitate Antrenorul Maurizio Trombetta a declarat că echipa CFR Cluj ar fi meritat să obțină un rezultat de egalitate în partida cu Girondins Bordeaux.
„Am pierdut o partidă dintr-un autogol, un episod nefericit. Am încercat să scăpăm de minge dar a intrat în poarta noastră. Din păcate, din ocaziile avute nu am reușit să înscriem. Nu e ușor, am făcut un meci bun, am jucat de la egal la egal cu Bordeaux, știam că era o echipă de nivel înalt, un egal era mai just. Am avut și noi ocazii prin care am fi putut înscrie. Am făcut schimbările târziu, le-am făcut când am crezut că pot găsi soluții diferite. Dubarbier nu a avut o zi strălucită”, a declarat Trombetta la Pro TV.
Mureșan: „Totul se decide la Cluj” Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că gruparea ardeleană a pierdut nemeritat din cauza unui autogol.
„Bordeaux a avut un pic de prospețime în plus. Pentru ei a fost un meci de a fi sau a nu fi. Au câștigat cu un gol norocos și nemeritat, dar asta face parte din fenomen. Am fost puțin îngălbeniți și înroșiți de arbitru. Din fericire doar Trică va absenta, restul având drept de joc. La Cluj trebuie să jucăm la fel de agresiv ca cei de la Bordeaux, să câștigăm și practic vom fi în aceeași situație ca înaintea meciului. Vom avea suportul publicului, iar terenul ne va ajuta pe noi, așa cum i-a ajutat pe ei”, a spus Mureșan, la Pro Tv.
Iuliu Mureșan spune că se baza pe victoria echipei Chelsea în partida cu AS Roma, scor 1-0. „Victoria lui Chelsea este folositoare, mizam pe ea. Suntem tot pe locul doi în grupă. Important e că ne pregătim în continuare și promit că vom mai face puncte”, a subliniat Mureșan.
Blanc: „Am meritat victoria” Antrenorul Laurent Blanc a declarat că echipa Girondins Bordeaux a meritat victoria în partida cu CFR Cluj.
„Bordeaux a meritat victoria. Sunt foarte mulțumit de performanța echipei în această seară. Pentru prima oară în Liga Campionilor nu am luat gol. Am studiat bine această echipă a Clujului, s-a făcut meciul la care ne așteptam și pentru care eram pregătiți. În această grupă continuăm să sperăm. Dacă nu am fi luat trei puncte, șansele noastre de calificare ar fi fost nule. Următorul meci va fi foarte important”, a spus Blanc.
CFR Cluj se menține pe locul doi al grupei Vicecampioana Europei, Chelsea, a învins, miercuri, formația AS Roma, cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci disputat la Londra, contând pentru etapa a III-a a grupei A a Ligii Campionilor, din care face parte și CFR Cluj.
Golul echipei engleze a fost marcat de Terry, în minutul 77.
În urma partidelor din etapa a III-a, clasamentul grupei A este următorul:
1. Chelsea – 7 puncte
2. CFR Cluj – 4 puncte
3. AS Roma – 3 puncte
4. Bordeaux – 3 puncte



Recomandări

Cu suceveanul Ștefan Senciuc titular, România U19 s-a calificat în runda decisivă pentru calificarea la EURO 2026

Cu suceveanul Ștefan Senciuc titular, România U19 s-a calificat în runda decisivă pentru calificarea la EURO 2026
Cu suceveanul Ștefan Senciuc titular, România U19 s-a calificat în runda decisivă pentru calificarea la EURO 2026