Fotbal

CFR Cluj a pus mâna și pe Supercupa României



Clujenii au cucerit al treilea trofeu din acest an
Clujenii au cucerit al treilea trofeu din acest an

Echipa CFR Cluj a câștigat Supercupa României, după ce a învins, duminică, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, cu scorul de 4-2 (2-2, 1-1, 1-0) după loviturile de departajare, formația Unirea Urziceni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Gazdele au marcat prin Kivuvu ’12 și Deac ’105+2, iar pentru oaspeți au punctat Kivuvu ’53 (autogol) și Marinescu ’97.
La loviturile de departajare, pentru CFR Cluj au marcat Piccolo și E. Dică, iar pentru Unirea Urziceni nu a înscris niciun jucător. Au ratat: G. Mureșan, Deac (CFR Cluj), Marinescu, Maftei, Brandan și P. Marin (Unirea Urziceni). La meci au asistat 10.800 spectatori.
Înaintea partidei a fost ținut un moment de reculegere în memoria celor care au căzut victime inundațiilor din ultima perioadă. Un procent de 30 la sută din încasările rezultate în urma vânzării biletelor de intrare la acest joc va fi donat sinistraților din Moldova.
În pauza meciului, crainicul a anunțat că vuvuzelele sunt interzise pe stadioanele de fotbal din România.
Clujenii nu-și mai încap în piele de fericire

Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, după câștigarea Supercupei României, că „în scurt timp o să arătăm ca și generalii după război, cu zece medalii la gât”.
„Trebuia să marchez eu? Au avut cinci penaltiuri, trebuiau să marcheze. Ei trebuie să se uite că în prima repriză nu au jucat nimic, noi am controlat jocul total, ei au înscris doar printr-un autogol. Restul sunt povești de frustrat. Îmi pare rău, nu vreau să-l jignesc pe Mihai Stoica, dar așa se comportă. Cred că în scurt timp o să arătăm ca și generalii după război, cu zece medalii la gât. Așa se comportă cei care nu știu să piardă și nu-și văd propriile greșeli. Ei la fiecare fază comentează și acuză arbitrajul. Chiar am văzut la tribuna VIP un tip care cred că e oficial al Unirii, iar la fiecare fază se uita la televizor și urla, acuza arbitrajul. I-am explicat că aici e la Cluj, nu la Urziceni și e într-o tribună VIP cochetă, printre cele mai frumoase din țară. În fotbal nu există amiciții între echipe, nu e normal să fie așa”, a spus Mureșan.
Oficialul ardelenilor consideră că mentalitatea în fotbalul românesc se va schimba dacă vor mai pleca câțiva oameni: „Mai trebuie să iasă câțiva oameni din fotbal ca să se schimbe mentalitatea. Sper ca Dumitru Dragomir să aplice acea lege legată de declarațiile oamenilor din fotbal. Nu știu dacă Kone a plecat de la stadion, nu avea de ce să fie supărat. Alții trebuie să ia modelul CFR. Noile achiziții au jucat foarte bine, chiar mi-au plăcut. Kivuvu a arătat că are calități, tocmai de aceea nu sunt supărat pe el. Ați văzut că și spectatorii l-au aplaudat. Sunt mulțumit de toată echipa. Au atitudine și spirit de luptători. Mentalitatea noastră cred că se aseamănă cu cea a steliștilor în 1986. Știm să jucăm ca o campioană”.
MM Stoica vrea să plece din fotbal

Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, la Sport.ro, că rezultatul din Supercupa României a fost decis de centralul Marius Avram și a precizat că este posibil să părăsească fotbalul românesc.
„Băiatul șefului arbitrilor a decis rezultatul din aceasta seară. Niciodată nu a fost așa, s-a văzut că a vrut să încline balanța. O să vin cu toate fazele. Noi am câștigat pe merit titlul. CFR l-a câștigat cum l-a câștigat. O să vin cu faze, să explice acel jucător bulgar de la Craiova ce a făcut sau jucătorii de la Alba Iulia. Să spună jucătorii împrumutați de CFR la Internațional Curtea de Argeș ce s-a întâmplat. Asta e CFR!”, a spus Stoica.
Mihai Stoica a afirmat că echipa clujeană va plăti în Liga Campionilor ceea ce s-a întâmplat în Supercupa României. „Încerc să fiu cât mai fair-play, mai ales după partide cu asemenea expunere. Dar ce s-a întâmplat nu e întâmplare. Anul trecut, CFR a câștigat Supercupa după un arbitraj odios al lui Georgian Ionescu. Până acum nu m-am îndoit de corectitudinea lui Avram, dar acum s-a văzut. CFR o să plătească în Liga Campionilor ce s-a întâmplat aici. Supercupa ajunge la CFR exact ca anul trecut, dar total nemeritat. Din cauza arbitrilor fotbalul nostru o va lua pe o pantă descendentă. Sunt curios dacă CFR o să facă opt puncte ca noi în Ligă. Le urez succes”, a menționat el.
Oficialul Unirii Urziceni a precizat că nu se mai regăsește în fotbalul de acum. „Mi-a ajuns. E foarte posibil să părăsesc acest fotbal. Nu mă mai regăsesc aici. Eu vreau fotbal, nu să fiu păcălit de arbitru. Și cine e arbitru. Avram! Incredibil! E îngrozitor pentru noi”, a adăugat Mihai Stoica.



Recomandări