Cerință prezidențială: candidații la alegeri, verificați de CNSAS



Președintele Traian Băsescu a adresat premierului și președinților Camerelor scrisori în care apreciază că este necesar ca, printre categoriile pe care CNSAS trebuie să le verifice din oficiu să fie incluși candidații la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale, magistrații și ambasadorii.
„Am apreciat implicarea Guvernului României în readucerea CNSAS la un nivel de funcționare, dar cred că este obligatoriu să se realizeze mult mai mult în această privință. Mă refer la necesitatea absolută de a include cu prioritate printre categoriile ce ar trebui verificate din oficiu cel puțin și candidații la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale, magistrații și ambasadorii României. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în momentul de față CNSAS deține circa două milioane de dosare din arhiva fostei Securități”, afirmă șeful statului în scrisoarea adresată lui Tăriceanu, Văcăroiu și Olteanu.