Sărbătoare

Ceremonial religios și militar, în cinstea „Zilei Drapelului Național”



„Ziua Drapelului Național” a fost marcată la finele săptămânii trecute și la Suceava, sărbătoarea fiind organizată în două etape, mai întâi vineri seară și apoi sâmbătă dimineață.
În seara de vineri a fost organizată ceremonia de coborâre a drapelului României arborat în Piața Tricolorului de lângă Prefectură și de depunere a acestuia în Biserica „Sfânta Înviere” din Suceava, unde s-a organizat slujba de sfințire. A urmat, sâmbătă, la ora 9.00, punctul central al sărbătorii, ceremonia publică de înălțare de drapelului României, în aceeași Piață a Tricolorului.
În fața a numeroși participanți (reprezentanți ai Prefecturii, ai Primăriei, ai partidelor politice, ai diferitelor instituții, membri ai asociațiilor de cadre militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veterani de război, elevi și studenți etc.) s-a desfășurat un grandios ceremonial militar, asigurat de Centrul Militar Județean Suceava, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava și Jandarmeria Suceava.
Garda drapelului cu drapelul de luptă, garda de onoare, garda purtătoare a drapelului arborat, fanfara primăriei, garda la locul de arborare a drapelului României, și șiruri de onoare au format Detașamentul de onoare care a asigurat ceremonialul militar.
Ca element inedit, în locul în care s-a desfășurat ceremonialul au fost expuse șase drapele din timpul celor două războaie mondiale.
Sărbătorirea “Zilei Drapelului Național” în fiecare an în ziua de 26 iunie a fost decisă prin Legea nr. 96/1998 deoarece, în 1848, în aceasta zi a fost emis Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Țării Românești, prin care tricolorul roșu-galben-albastru devenea Drapel Național.



Recomandări

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Bianca Toia, premiantă la Academia Forțelor Terestre: „În inima Bucovinei s-au pus bazele formării mele ca om și viitor militar”

Bianca Toia, premiantă la Academiei Forțelor Terestre: „În inima Bucovinei s-au pus bazele formării mele ca om și viitor militar”
Bianca Toia, premiantă la Academiei Forțelor Terestre: „În inima Bucovinei s-au pus bazele formării mele ca om și viitor militar”