Un apel telefonic la 112 anunța miercuri seară, în jurul orei 19:30, furtul de pe un șantier din cartierul Burdujeni a unui cap tractor prevăzut cu un trailer încărcat cu utilaje.
Polițiștii au anunțat imediat patrulele auto rutiere, iar în scurt timp tirul a fost ajuns din urmă pe raza comunei Vadu Moldovei de un echipaj al poliției municipiului Fălticeni.
Individul de la volan, un anume Mitică F., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Galați, angajat al unei societăți din aceeași localitate, a prezentat pentru control documentele autovehiculului și un aviz de însoțire a mărfii din 21.09.2010, în care era menționat ca delegat și conducător auto.
În momentul în care polițiștii i-au pus și alte întrebări, Mitică F. a luat-o la fugă, reușind să scape de oamenii legii.
Polițiștii au aflat ulterior că, miercuri seară, în jurul orei 19:00, individul din Galați a plecat cu tirul de pe un șantier din cartierul Burdujeni, fără a avea consimțământul conducerii societății, din câte se pare la mijloc fiind vorba de neînțelegeri financiare între cele două părți.
„Autovehiculul și utilajele au fost predate firmei din posesia căruia au fost sustrase, iar în cauză se continuă cercetările pentru a se stabili cu certitudine dacă este vorba de comiterea infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.