Centrul European de Studii Covasna-Harghita aduce argumente împotriva autonomiei Ținutului Secuiesc



Reprezentanții Centrului European de Studii Covasna-Harghita afirmă că situația din zona Covasna-Harghita-Mureș nu are nimic în comun cu cea din Kosovo și enumeră, sub titlul “De ce nu Kosovo în România?”, câteva argumente „împotriva autonomiei pe criterii etnice a așa-zisului Ținut Secuiesc”.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, Ioan Lăcătușu, după declararea unilaterală a independenței provinciei Kosovo, în discursul unor lideri maghiari au fost actualizate cererile de obținere a autonomiei pe criterii etnice „a așa-zisului Ținut secuiesc”.
Centrul European de Studii Covasna-Harghita prezintă câteva argumente împotriva “autonomiei pe criterii etnice a așa-zisului Ținut secuiesc” și susține că situația din zona Covasna-Harghita-Mureș nu are nimic în comun cu cea din Kosovo.
Conform sursei citate, în prezent se poate vorbi de existența la nivel național a “modelului românesc de relații interetnice, considerat etalon european pentru acordarea drepturilor minorităților”, iar în locul “demersurilor pentru instituționalizarea unei autonomii pe criterii etnice – autonomie care există de facto în județele cu populație maghiară numeric majoritară, liderii politici și civici ar trebui să acționeze pentru ca acest model să fie promovat și în aceste județe”.
Potrivit documentului citat, la recensământul populației din 2002 populația de etnie maghiară din Covasna, Harghita și Mureș a reprezentat 59,18 % din totalul populației celor trei județe, astfel că nimeni dintre liderii maghiari nu poate solicita autonomie teritorială pe criterii etnice făcând abstracție de opțiunile românilor, rromilor și a cetățenilor de alte etnii care reprezintă peste 40 % din totalul populației celor trei județe.
“Orice formă de autonomie pe criterii etnice care va conduce inevitabil la discriminarea și marginalizarea românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș, se va repercuta negativ asupra cetățenilor români de etnie maghiară trăitori în celelalte județe ale țării. Românii nu vor putea asista pasiv cum, în mijlocul țării lor, se formează o enclavă etnică, în care patrimoniul cultural românesc, istoria și limba română, simbolurile românești, nu sunt respectate, iar românilor le sunt încălcate drepturile fundamentale”, se subliniază în comunicat.
Totodată, în document se subliniază că “susținerea obținerii unei autonomii pe criterii etnice a așa-zisului Ținut Secuiesc”, va afecta pe termen mediu și lung, relațiile dintre români și maghiari, având multe consecințe negative ce se pot amplifica și multiplica cu repeziciune, după “principiul dominoului”.
“Intensificarea demersurile separatiste și autonomiste ale liderilor maghiari nu pot rămâne fără urmări negative asupra altor importante sectoare ale vieții publice românești”, se arată în document, adăugându-se că, din perspectivă geopolitică, “constituirea unei enclave în zona Covasna-Harghita-Mureș nu va fi benefică pentru maghiari și niciodată acceptată de români, iar stoparea tendințelor de enclavizare și de instituționalizarea autonomiei pe criterii etnice poate asigura o valorificare superioară a resurselor și potențialului uman și material din zonă”.
Potrivit Centrului European de Studii Covasna-Harghita, clasa politică românească, reprezentanții societății civile și ai mass-media, cât și “ toți cei care și-au intensificat demersurile pentru instituționalizarea autonomiei pe criterii etnice a așa-zisului Ținut Secuiesc grăbindu-se să facă asemănări fără orice temei cu situația din Kosovo” trebuie să aibă în vedere aceste argumente.